SUA oprește subvenţiile pentru maşini electrice începând cu 30 septembrie: Industria auto americană e încurajată să continue producţia pe benzină
1 an ago Pîrloagă Marian Comentariile sunt închise pentru SUA oprește subvenţiile pentru maşini electrice începând cu 30 septembrie: Industria auto americană e încurajată să continue producţia pe benzină
Creditele fiscale de 7.500 de dolari pentru achiziţia sau leasingul de maşini electrice noi din Statele Unite vor expira pe 30 septembrie, conform noii legislaţii fiscale şi bugetare adoptate joi de Congres. Totodată se va încheia şi sprijinul de 4.000 de dolari pentru maşinile electrice second-hand, un stimulent care a contribuit semnificativ la creşterea vânzărilor de vehicule electrice în ultimii ani.

Producătorii de autovehicule electrice au reacţionat dur, afirmând că ”pe măsură ce vehiculele electrice câştigă o cotă tot mai mare din piaţa auto globală, este clar că viitorul transportului este electric; acest proiect de lege cedează rolul Americii în acel viitor în favoarea Chinei.”Iniţial, SUA au introdus acest credit fiscal în 2008, fiind plafonat pentru fiecare producător la 200.000 de unităţi. Reforma din 2022 a extins creditul şi la vehiculele în leasing şi a eliminat plafonul pe producător.

Industria auto americană – încurajată să continue producţia pe benzină iar noua lege oferă, în acelaşi timp, beneficii notabile pentru producătorii auto tradiţionali. Printre acestea se numără eliminarea penalizărilor pentru nerespectarea normelor privind consumul mediu de combustibil (CAFE), ceea ce facilitează producţia de vehicule cu motoare termice. Astfel, eliminarea creditelor fiscale până la sfârşitul lunii septembrie va duce la o creştere temporară a vânzărilor de EV-uri, întrucât clienţii vor grăbi achiziţiile planificate. Totuşi, după această perioadă, este aşteaptată o scădere accentuată a vânzărilor.
Analiștii estimează că eliminarea acestor credite va reduce penetrarea vehiculelor electrice cu 6% până în 2030, dar va economisi guvernului federal aproximativ 169 miliarde de dolari în următorul deceniu. În trecut, companiile auto au plătit penalităţi masive pentru nerespectarea standardelor de eficienţă. De exemplu, Stellantis (producătorul Chrysler) a achitat 190,7 milioane de dolari pentru anii 2019-2020, după alte aproape 400 de milioane pentru perioada 2016–2019. GM a plătit anterior 128,2 milioane de dolari pentru 2016 şi 2017 – arată g4media.ro