Roseți. Primăria a organizat Sărbătoarea Bobotezei cu respect față de cetățeni și în acest an…

10 luni ago Pîrloagă Marian Comentariile sunt închise pentru Roseți. Primăria a organizat Sărbătoarea Bobotezei cu respect față de cetățeni și în acest an…
6 ianuarie *Boboteaza*
,,Veșnicia s-au născut la sat….,, spunea poetul Lucian Blaga
*Boboteaza* sărbătoare tradițională ce se impune în viața cultural-artistică a localității cu frumusețea obiceiurilor și tradițiilor locale. Slujbă religioasă pe malul brațului Borcea, concursul de frumusețe a cailor, parada atelajelor încheiate cu un praznic la Căminul Cultural – au adus pe oameni din nou aproape.

Boboteaza a fost și în acest an prilej de sărbătoare și întâlnire pentru locuitorii din Roseți. Evenimentul a devenit deja tradiție în comună iar tradiția a continuat și în acest an cu cai frumos împodobiți, concursuri hipice și momente cu încărcătură religioasă care au transformat izlazul comunal într-un adevărat loc de sărbătoare. Activitățile specifice Bobotezei au fost atent organizate de Primăria Roseți și  parohiile din localitate care au adus iar pe oameni împreună pentru a păstra vii obiceiurile locale. Unul dintre momentele apreciate de cetățeni a fost ceremonia pentru aruncarea și recuperarea  Sfintei Cruci din apele Brațului Borcea, urmărită an de an de rosețeni dar și invitați. Printre alte activități au fost apreciate și concursurile cu proba de viteză pe distanța de 2,5 kilometri, dar și probe de frumusețe pentru cai și atelaje.