Reformă la MAI. Cătălin Predoiu anunță schimbări în structură și în organizare, comasări și creşterea vârstei de pensionare

1 an ago Pîrloagă Marian Comentariile sunt închise pentru Reformă la MAI. Cătălin Predoiu anunță schimbări în structură și în organizare, comasări și creşterea vârstei de pensionare

Sindicaliștii au fost informați de către vicepremierul Predoiu despre reforma care îi așteaptă. El a precizat că a fost realizat un proces de reconfigurare în urma căruia nici un angajat al MAI nu va fi lăsat fără serviciu.

În privința reconfigurării instituționale, conform precizărilor conducerii MAI, aceasta se va realiza în 3 etape:

  1. Elaborarea conceptelor la care vor contribui structurile ministerului, precum și alte instituții relevante;
  2. Prezentare și dezbatere publică;
  3. Lansarea proiectelor de acte normative.

Cătălin Predoiu a menționat existența a 2 linii de intervenție privind reconfigurarea și eficientizarea structurilor aflate în subordinea MAI, astfel:

  1. Ordine și siguranță publică

-Realizarea unui sistem integrat de dispecerate, acolo unde este posibil.

-Dezvoltarea programului ”e-Sigur” prin colectarea datelor din trafic și realizarea unui proces de interconectare în ceea ce privește imaginile surprinse/primite pe diferite canale oficiale de monitorizare a traficului.

-Realizarea, respectiv implementarea unei noi concepții de management a traficului rutier la nivel național, pe modelul proiectului-pilot derulat la nivelul municipiului București.

-Realizarea unei noi Concepții de pază a Jandarmeriei Române, constând implicit în paza instituțiilor și obiectivelor MAI și în paza transporturilor.

-Realizarea unei noi structuri a DGA , cu arondare în baza circumscripției Curților de Apel.

-Realizarea unei noi concepții a Poliției Transporturi

-Crearea unei noi concepții privind Jandarmeria Română ce va implica o distribuție a structurilor în funcție de numărul de locuitori din județe, eventuale comasări și realizarea unor procese de optimizare a intervenției acestor structuri.

-Crearea unei noi concepții privind normarea personalului din cadrul structurilor de evidență a persoanelor în raport de numărul de locuitori deserviți, fiind luată în calcul și ipoteza realizării unei comasări cu structurile de pașapoarte.

-Realizarea unei noi structuri a Poliției de Frontieră, fiind luată în calcul integrarea Inspectoratului General pentru Imigrări.

În privința structurilor pentru situații de urgență, vicepremierul a precizat că se are în vedere un proiect de reconfigurare astfel încât comanda acestor structuri să fie concentrată în teritoriu pentru creșterea vitezei de reacție.

2. Reconfigurare

Cu privire la acest segment, conducerea MAI are în vedere aspecte de ordin general și funcțional, astfel:

1. Creșterea vârstei de pensionare a personalului MAI. În referire la acest demers, Cătălin Predoiu a subliniat în repetate rânduri că la acest moment discuțiile referitoare la creșterea vârstei de pensionare sunt purtate în coaliție fără a fi luată pentru moment vreo decizie în acest sens.

La acest moment polițiștii, conform legislației în vigoare au ca vârsta standard de pensionare de 65 de ani, motiv pentru care orice alte modificări ale legislației ar crea instabilitate, lipsă de predictibilitate, peste 17.000 de angajați ai MAI putând să iasă deja la pensie întrucât îndeplinesc condițiile legale, aceștia urmând a se adăuga deficitului de personal existent de aproximativ 23%, sistemul putând astfel să între în colaps.

2. Elaborarea unor criterii privind acordarea gradelor   profesionale ”mari”, Cătălin Predoiu menționând că astăzi, un polițist/militar poate fi avansat în grad doar pentru trecerea timpului, nu și pentru merite excepționale.

Acest tip de abordare a fost susținut implicit de către reprezentantul organizației noastre care i-a amintit ministrului afacerilor interne că în mandatul său a fost ”creat” cel mai tânăr chestor de poliție, la vârsta de doar 34 de ani.

3. Realizarea unui pachet legislativ care să contribuie la întărirea protecției cadrelor MAI, cât și întărirea autorității acestora la intervenții.

4. Crearea unui concept unitar de utilizare a dronelor la nivelul structurilor MAI.

5. Reorganizarea Aparatului Central al MAI, în baza unor analize efectuate asupra atribuțiilor, fluxurilor și eventualelor suprapuneri de competențe și redirecționarea ulterioară a personalului către unitățile subordonate.

Cu privire la situația polițiștilor angajați în contextul refugiaților din Ucraina, pentru o perioadă determinată de 3 ani, reprezentantul Sindicatului Europol a solicitat conducerii MAI întreprinderea unor demersuri legislative pentru retenția acestora în sistem. Cu această ocazie, atât vicepremierul Predoiu, cât și specialiștii din minister ne-au menționat că a fost identificată o soluție legislativă, astfel încât instituția să nu piardă această categorie de personal.

La finalul ședinței, vicepremierul Cătălin Predoiu a menționat că vor fi realizate grupuri de lucru ce vor viza cele 2 linii de intervenție și că organizațiile sindicale vor fi consultate cu privire la demersurile ulterioare.