Cum va arăta noua aripă a Spitalului județean Călărași? Managerul Bogdan Mihai ne explică…VIDEO

5 ani ago Pîrloagă Marian Comentariile sunt închise pentru Cum va arăta noua aripă a Spitalului județean Călărași? Managerul Bogdan Mihai ne explică…VIDEO

Începute în luna mai a.c., lucrările la noua aripă a Spitalului Județean călărași au presupus amenajări de șantier și unele demolări. Căutăm să reducem cît mai mult disconfortul pacienților dar și al cetățenilor, de aceea accesul în șantier se face dinspre str. Pompieri pe altă intrare decît cea folosită pentru spital. Lucrările sunt ample și lucrăm cu un constructor care a demonstrat seriozitate. Aripa nouă va avea multiple funcțiuni și va fi interconectată cu aripa veche – ne explică managerul Bogdan Mihai.

 VIDEO

Bogdan Mihai a prezentat  că în noua clădire vor exista spaţii pentru secţiile de imagistică (CT şi RMN), neurologie, psihiatrie, geriatrie, oncologie, pediatrie, obstetrică-gincologie, chirurgie plastică, neonatologie, însumând un total de 230 de paturi. Investiția se derulează prin Compania Națională de Investiții pe o durată de 40 de luni din care 4 sunt dedicate activității de proiectare.

Marius Dulce, primarul mun. Călărași și Vasile Iliuță, președintele Consiliului Județean Călărași au fost prezenți astăzi 11 august pe șantierul din curtea Spitalului Județean Călărași pentru a verifica stadiul lucrărilor. Construcția acesteia este necesară a explicat Vasile Iliuță arătând că aripa din fața CEC Bank va trebui demolată, lucrările de consolidare a acesteia / urmare a dislocării unor îmbinări fiind evaluate drept mai scumpe decât construcția altei aripi.

Așa că noul corp de spital respectiv o clădire cu cinci etaje are o valoare de 86,2 milioane de lei. Ea se realizează nu cu oricine ci cu Compania Erbașu, câștigătoare a licitației pentru execuție. Locația este în curtea spitalului, acolo unde cândva exista un parc. Aflăm că și viitoarele anexe ce funcționau în jurul acestuia respectiv clădirea FIRAM, centrala termică sau unele secții vor fi demolate ori reabilitate când vor fi fonduri financiare disponibile.