Zorro tranșează fără mască, activitatea Primăriei Călărași în Sala de Ședințe a acesteia. LIVE
8 ani ago Pîrloagă Marian Comentariile sunt închise pentru Zorro tranșează fără mască, activitatea Primăriei Călărași în Sala de Ședințe a acesteia. LIVE
Consilierii PSD Dulce Marius și Dinu Florian au cerut ieri primarului să rezolve solicitările scrise ale cetățenilor de pe str Dobrogeanu Gherea și Mihai Sadoveanu de acum 1 an, de a le pietrui măcar strada și a o racorda la rețeaua de canalizare.
Consiliera PSD Balica Georgeta arată nelegalitățile din spatele afacerii cu tratamentele anti țânțari amânate din motive de chestii@socoteli pe care cetățenii nu le suportă.
Starea de sănătate afectată de mirosurile pestilențiale provenind de la creșterea păsărilor și porcilor pe lângă localitate, nunțile de rromi față de care poliția locală este neputincioasă permițând tulburarea repetată a liniștii publice din cartiere, blocarea străzilor cu mese și corturi dar și străzile distruse de traficul greu redirecționat ca urmare a închiderii str Variantă, disconfortul din traficul auto lipsa de semafoare, aglomerările de căruțe și auto de școală care circulă peste tot au rămas fără soluții din partea primarului – acesta căutând scuze și nu soluții, ca de obicei.
Primarul și viceprimarii (PNL) apreciază că nu ei sunt responsabili, ci…prefectul care ”nu pune la muncă Poliția Națională, Mediul și deconcentratele din subordine”, Uluitor! Ei susțin că Legea 215/2001 a administrației publice este abrogată și Primăria nu ar avea vreo competență. Li se răspunde că legea este republicată și în vigoare…Liberalii contrazic art 61 și 62 din legea 215 republicată în 2017 LINK
Cireașa pe tortul Ședinței de consiliu local a pus-o un cetățean care și-a rupt autoturismul într-o canalizare descoperită de pe bdul Republicii, capacul acesteia improvizat din tablă fiind dislocat de traficul greu. Omul a cerut firmei Ecoaqua care pretinde că a reabilitat rețeaua de canalizare despăgubiri, dar a primit…recomandări de conducere preventivă, cu max 10 km/oră.
La ședința de ieri a lipsit un grup de locatari de la blocurile L11 și L12, care acuză că nu se pot odihni din cauza zgomotelor produse pe terasa unui bar/săli de jocuri din incinta Service auto Brânză de pe str Dunării. Chiar dacă s-a mai scris despre aceasta pe link autoritățile dorm. Barul cu firma dubioasă are program 10-22 dar funcționează non-stop. Se vând băuturi alcoolice vărsate la grupurile de derbedei din zonă pe care aceștia le consumă stradal, după care își fac nevoile pe scările blocurilor. Proprietarul își parchează autovehiculele societății numai pe trotuar pentru a obliga pe cetățeni să circule pe șosea. Liniștea tulburată, nerespectarea programului orar nu este sancționată de nimeni. Oamenii nu mai au încredere în primar și au dorit să li se adreseze și consilierilor pe care i-au votat. Exemple de ceea ce suportă ei la orele 02 sau 04 mai jos.