Ziariștii profesioniști dezaprobă atitudinea inadmisibil de tergiversantă a Președintelui României. Iată de ce…

1 lună ago Pîrloagă Marian Comentariile sunt închise pentru Ziariștii profesioniști dezaprobă atitudinea inadmisibil de tergiversantă a Președintelui României. Iată de ce…
Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România își exprimă dezaprobarea față de atitudinea inadmisibil de tergiversantă a Președintelui României față de situația cu adevărat de urgență în care se află țara, în acest moment. 

Suntem în ajunul aniversării a 100 de ani de la semnarea Tratatului de la Trianon, pe care Ungaria se pregătește să-l „aniverseze” negându-l din toate puterile și cu toate resursele disponibile, iar noi, statul român, nu facem nimic. În timp ce presa maghiară tună și fulgeră, atât în Ungaria, cât și în Europa împotriva acestui tratat, România tace. În condițiile în care Parlamentul, ambele camere, au votat legea privind aniversarea Tratatului de la Trianon (4 iunie) ca  sărbătoare națională în România,  Dl. Klaus Iohannis, președintele țării, amână nejustificat promulgarea ei. Suntem în 3 iunie, domnule Președinte, iar mâine este 4 Iunie. 

Domnule Președinte, 

Lipsa dumneavoastră de reacție ne îngrijorează și ne face să o suspectăm de complicitate cu mass media mainstream, care alocă spații derizorii unui eveniment de importanță națională, europeană și chiar planetară, prezentând non-stop știri despre conflictul PNL-PSD, despre oportunitatea măștilor, despre redeschiderea restaurantelor, despre mărirea pensiilor, despre cazul Caracal etc. Subiecte actuale, de altfel, dar total nesemnificative ÎN ACEST MOMENT, în raport cu ceea ce ține direct și nemijlocit de granițele României. 

În publicația online „Visegrad Post” sub titlul „La nouvelle fête nationale roumaine, une provocation anti-hongroise“, iredenta maghiară își face de cap. Astfel, Partidul Popular Maghiar din Transilvania și Partidul Civic Maghiar au declarat că această lege „ face parte din păcate din seria exploziilor anti-ungare din aceste ultime săptămâni” și că „ura națională din România a fost din nou ridicată la nivelul politicii de stat ” („cette loi s’inscrit malheureusement dans la série des explosions anti-hongroises de ces dernières semaines”; „la haine nationale en Roumanie est redevenue élevée au niveau de la politique de l’État”). 
Iar concluzia e radicală: „ În Europa secolului XXI, este de neînțeles și inacceptabil ca Parlamentul României să adopte o lege care umilește [în acest fel] cel mai mare popor autohton al țării și unul dintre principalii săi parteneri comerciali, Ungaria […] Să fim bine înțeleși: suntem maghiari, așa că plângem pe 4 iunie […] Suntem maghiari, deci nu sărbătorim”. („Dans l’Europe du XXI-e siècle, il est incompréhensible et inacceptable que le Parlement roumain adopte une loi qui humilie [de la sorte] le plus grand peuple autochtone du pays et l’un de ses principaux partenaires commerciaux, la Hongrie […] Soyons clairs: nous sommes Hongrois, alors nous pleurons le 4 juin […] Nous sommes Hongrois, donc nous ne célébrons pas»).

Domnule Președinte,

Ezitările dumneavoastră au o explicație, dar nu constituie o scuză. Faptul că din Comisia comună permanentă a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii SRI face parte un cetățean al Ungariei, deputatul  UDMR Csoma Botond (care face parte și din Comisia specială comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului privind analizarea şi actualizarea cadrului normativ cu incidenţă în domeniul securităţii naţionale) dovedește că România este atacată nu numai din exterior, ci și din interior. 

Nu cred că ați aflat lucrurile acestea din presă, cred că le știați. Dar de ce trebuie să le descoperim noi, jurnaliștii? De ce să tragem noi, Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România, semnalul de alarmă, când ar trebui ca Parlamentul, Guvernul și Președinția să blocheze această situație înainte de a se întâmpla? Pentru ce v-am ales? Să vă păzim ca nu cumva să vindeți toată țara? Tăcerea dumneavoastră ne legitimează să bănuim că așteptați un ordin sau o dezlegare din altă parte. Și dacă vă suspectăm pe toți, Parlament, Guvern, Președinție, de înaltă trădare, suntem „conspiraționiști”? 

Domnule Președinte, promulgați Legea, până nu e prea târziu pentru demnitatea noastră națională! Aduceți-vă aminte de cuvintele lui Ion Rațiu, la Procesul Memorandumului: „Existența unui popor nu se discută, se afirmă!”

https://uzp.org.ro/32554/32554/