Virgil Dumbravă/ PRO România despre politica din Călărași. VIDEO

9 luni ago Pîrloagă Marian Comentariile sunt închise pentru Virgil Dumbravă/ PRO România despre politica din Călărași. VIDEO

PRO România  este descrisă de Virgil Dumbravă – un om implicat în politică de peste 20 ani și dedicat unei cauze – ca un partid peste așteptările sale. Este un partid aflat pe valul ascensiunii, în care tinerii, foarte mulți dintre tineri se îndreaptă către acesta. Este vremea ca noi, cei în vârstă să facem un pas în spate și să promovăm tinerii. Pentru că ei, tinerii vin cu aportul lor, cu total altă gândire…Trebuie să se schimbe gândirea dintre generații. Ei sunt mai aproape de realitate. Avem filiale în care sunt numai tineri. Ex. Chiselet. Suntem într-o mișcare continuă. Aveam contacte și acum avem mai peste tot organizații realizate conform Statutului. Oamenii vin către noi. Foarte mulți sunt cei care nu au mai făcut politică. Cu mândrie constat că sunt mulți tineri…La Borcea s-au unit în gândire tinerii, și mă încântă că vor să se imălice să facă ceva. Au fost în afara țării și vor să trăiască să facă ceva ca în afară. De asta trebuie să-i îndrumăm – a spus Virgil Dumbravă, unul dintre liderii PRO România din Călărași.  VIDEO

Privind fostul prefect George Iacob…A fost unul dintre cei mai buni prefect al județului în atâtea guvernări diferite. Nu poți face asta dacă nu ești foarte bun…Acum asistăm la o altă guvernare, prin care Guvernul PNL a desemnat pe reprezentantul său. Dacă era numit altă persoană în funcție în locul lui Marian Stoica făceam un comentariu negativ. Stoica are însă expertiză mult mai mare decât alți prefecți. A condus situații de criză, de urgență de genul celor din competența prefectului și este cea mai bună alegere ca și prefect a guvernului PNL.

Despre parlamentari, implicarea lor a fost descrisă în viața comunității ca având cabinete parlamentare unde doar asigură prezența săptămânal. Privind prestația deputatului Cătălin Predoiu aceasta a fost criticată de Dumbravă. El este aici în tranzit, nu a fost prezent la vreo activitate politică niciodată. Politicienii din Călărași ar trebui să își dea mâna pentru interesele mari ale comunității. Ex. pasajul de la Drajna trebuia să adune pe politicieni pentru a se începe de mult lucrările.

Fostul guvern PSD s-a implicat în multe probleme specifice zonei noastre cum ar fi realizarea de irigații, alocarea de subvenții pentru agricultori și crescătorii de animale Aceste lucruri trebuiesc continuae – a apreciat Virgi Dumbravă, unul dintre liderii PRO România din Călărași. Cu toate riscurile, tot ce au fost stații de pompare, irigare, canale trebuiesc repuse în funcțiune. Nu mai există iarnă, vara este multă secetă iar toamna este prelungită. Vom avea probleme de secetă. Este extraordinar de bine ce a făcut fostul guvern. Să pompeze bani în reabilitarea acestor instalații de irigații și în menținerea lor în funcțiune.

Privind colaborarea cu alte partide, după o radiografie a situației, PRO România se va situa în zona de balanță dintre PSD și PNL. Suntem împreună cu USR cei ce pot echilibra balanța către normalitate. Cu un astfel de partid putem preveni risipa de bani publici a spus Dumbravă dând exemplul Bazarului unde s-au cheltuit bani pentru un proiect deși exista altul, identic. El și-a exprimat îndoiala față de proiectele primarului Drăgulin realizate doar pe hîrtie și a spus că PRO România va remedia ca un al treilea partid cîștigător al alegerilor situațiile defectuoase și din municipiul nostru.

Lumea ne percepe drept utili și implicați în viața societății. Partidele mari nu vor avea majoritate. Scopul nostru este clar…În cît mai multe localități trebuie să fim factorul de decizie – a declarat Virgil Dumbravă