VIDEO. Și băieții plâng câteodată. DGA poate încrunta fețele participanților la Zilele județului Călărași…
7 ani ago Pîrloagă Marian Comentariile sunt închise pentru VIDEO. Și băieții plâng câteodată. DGA poate încrunta fețele participanților la Zilele județului Călărași…
Azi 08.12 2017 Vasile Iliuță a deschis oficial Zilele județului Călărași. La eveniment au participat înghesuiți în brad și pe undeva prin spatele primarului Daniel Drăgulin și viceprimarii Viorel Ivanciu & Dragoș Coman. Evenimentul a prezentat o față tristă a primului edil al municipiului, contrastând cu fața radiind de optimism, energie pozitivă, bucurie a președintelui Vasile Iliuță.
Secretarul județului, Emil Mușat a demonstrat încă o dată mult profesionalism în prezentarea activităților. S-a respectat ierarhia de partid și s-a dat prima dată cuvântul președintelui de partid iar apoi vicepreședinților Marian Dinulescu și Valentin Barbu. Personalul CJ a participat, puternic unit în jurul lui Eduard Grama, directorul Direcției de dezvoltare, în sectorul unde erau promovate tradițiile, portul și obiceiurile populare. Voia bună se citea pe fețele acestora, motivată nu numai de eveniment ci mai ales de performanța realizărilor din acest an în cele 29 de proiecte, aflate în grafic.
Pe de altă parte, pe fața lui Daniel Drăgulin se putea citi supărarea, îngrijorarea continuă – surprinsă foto și video de presa prezentă. Puțin a lipsit ca Daniel să nu izbucnească în plâns.Vizibil încruntat, negru la față acesta a reușit să spună câteva cuvinte, dar fără vreun efect mobilizator ori de a entuziasma pe participanți. Suferind vizibil de supărare, primarul, președinte de partid a plecat, la puțin timp după începerea activităților.
El nu a putut sta la prezentarea celor 5 călărășeni de onoare cărora li s-a prezentat activitatea și la mesajele adresate de aceștia, mulțimii. Debutul Zilelor județului, a fost descris de imagini de genul: unul râde, altul…plânge. Unii oameni prezenți au remarcat asta și spuneau că ar fi de fapt vorba… de-a râsu’ și de-a plânsu’ acestui partid, și la Călărași.
Surse de presă susțin că supărarea de pe fața lui Daniel Drăgulin s-ar datora vizitei cu o zi înainte a DGA în biroul său. Mai precis de pe data de 07 decembrie 2017 orele 10.30. Că i s-ar fi interzis folosirea telefonului și ar fi avut loc o audiere, a fost infirmat de către purtătoarea de cuvânt a Instituției. Aceasta a contestat că ar fi avut loc o vizită a DGA, spunând că…ar fi fost liberă, lucru care nu ar fi tocmai conform cu realitatea – după cum susțin sursele de presă. Acum nu știm ce ar avea de ascuns această Instituție vizavi de o audiere sau altă procedură legală la care legea obligă pe DGA. Instituție care se pare că audiază privind respectarea procedurilor legale, modul de cheltuire a banilor publici și alte chestii@socoteli atunci când Daniel a fost vicepreședintele lui Răducu Filipescu pe la Consiliul Județean…
În final ar fi nedrept să nu vorbim despre însemnătatea zilelor sărbătorite, apreciate de participanți.
Cu alte cuvinte, viața politică merge înainte…cu bune sau cu rele.
La mulți ani CJ! Felicitări încă o dată echipei Vasile Iliuță!