VIDEO. La Prefectura Călărași s-au prezentat beneficiile aduse prin proiectele din noile Axe ale POR
7 ani ago Pîrloagă Marian Comentariile sunt închise pentru VIDEO. La Prefectura Călărași s-au prezentat beneficiile aduse prin proiectele din noile Axe ale POR
Prefectul George Iacob, subprefectul Mihăiță Beștea au avut astăzi ca invitat la Prefectura Călărași, pe ministrul Victor Negrescu, ministru delegat pentru Afaceri Europene. Ministrul este un foarte bun prieten al călărășenilor și a venit invitat de un alt prieten al său: președintele PSD Călărași, secretarul de Stat Ciprian Pandea – președintele org. jud. PSD Călărași. Pe lângă primarii din județ au participat și parlamentarii PSD Călărași: senatorul Roxana Pațurcă și deputatul Sorin Vrăjitoru. Alți invitați remarcați au fost Marius Dulce, președintele org. mun. Călărași a PSD dar și parteneri ai PSD cum ar fi consilierul județean Laurențiu State/ALDE.
Ministrul a prezentat o serie de proiecte adresate dezvoltării județelor riverane Dunării în cadrul Programului Operaţional Regional. Au fost descrise la modul general acele proiecte relevante pentru implementarea Strategiei Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării, care se adresează celor 12 judeţe dunărene din România.
Un consilier din Ministerul Dezvoltării a prezentat apoi detaliat aceste linii de proiecte din cadrul Axelor de dezvoltare, insistând asupra beneficiilor pe care le pot aduce comunității și oferind consultanță primarilor pentru a aplica în aceste proiecte. Primarul com. Roseți, Nicolae Râjnoveanu (PSD), primarul com Ștefan cel Mare, Nicolae Pandea (PSD) și primarul com Jegălia, Vasile Aurel/PNL au intervenit în discuție arătând problemele pe care le-au întâmpinat în derularea unor proiecte locale, cerând reglementarea unor deficiențe.
Subsecretarul de stat Pandea nu a chemat întâmplător pe colegii săi din ministere la Călărași ci pentru a se face lucruri bune pentru călărășeni de către primarii aleși din județ. Pandea a menționat că atunci când se dorește dezvoltarea unui județ el nu ține cont de culoarea politică ci de binele făcut oamenilor, indiferent de partidul din care provine primarul. Munca lor, a primarilor este cheia succesului și de aceea i-am adus și o să-i mai aduc la Călărași pe colegii mei, vom oferi consultanță, pentru dezvoltarea județului Călărași – a declarat Pandea. Specialiștii din Guvern invitați la Prefectura Călărași au demonstrat detaliat, dând exemple concrete, și făcând prezentări în powerpoint pentru valorificarea cât mai eficientă a avantajelor și oportunităților de dezvoltare oferite de Strategia Dunării. Programul este unul la care au lucrat cei mai valoroși specialiști din Guvernul României. Iar unul din factorii principali care pot contribui la aplicarea ori implementarea acestor programe în localități sunt și specialiștii de pe lângă primării, oameni care trebuiesc motivați pentru munca lor ce presupune o expertiză deosebită, reiese din expunere…