Vânzătorii din magazinele ce comercializează produse din tutun sau băuturi alcoolice vor trebui să legitimeze clienții, pentru a vedea dacă sunt majori
5 luni ago Pîrloagă Marian Comentariile sunt închise pentru Vânzătorii din magazinele ce comercializează produse din tutun sau băuturi alcoolice vor trebui să legitimeze clienții, pentru a vedea dacă sunt majori
Pentru a preveni consumul produselor din tutun sau al băuturilor alcoolice în rândul minorilor, mai mulți parlamentari propun, printr-un proiect de lege ce a fost promulgat de președinte, ca, în magazinele sau localurile ce comercializează băuturi alcoolice, băuturi energizante sau produse din tutun, vânzătorii să poată cere actele de identitate ale clienților, pentru a verifica dacă aceștia au vârsta legală pentru cumpărarea unor astfel de produse.
Legea 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice urmează să fie modificată, potrivit proiectului legislativ a fost promulgată de președintele țării, astfel încât să se verifice aplicarea interdicției de vânzare a tutunului și alcoolului către minori.
Concret, în legea amintită se introduce o nouă prevedere, conform căreia, “în vederea verificării împlinirii vârstei de 18 ani a cumpărătorilor și consumatorilor care solicită vânzarea, respectiv servirea băuturilor alcoolice, băuturilor energizante și/ sau produselor reglementate de dispozițiile art. 2 din Legea nr. 201/2016 privind stabilirea condițiilor pentru fabricarea, prezentarea și vânzarea produselor de tutun și a produselor conexe și de modificare a Legii nr. 349/2002 pentru prevenirea și combaterea efectelor consumului produselor de tutun (…), membrii personalului localurilor publice și vânzătorii din unitățile comerciale au obligația de a solicita consultarea actelor de identitate ale consumatorilor”.
Cei ce nu vor respecta noua regulă privind verificarea vârstei înainte de vânzarea băuturilor alcoolice, a celor energizante ori a produselor din tutun (și nu numai) tinerilor, respectiv membrii personalului localurilor publice și vânzătorii din magazine, vor risca amenzi cuprinse între 10.000 și 30.000 de lei.
foto: ziarulnațional.ro