ULUITOR! IPJ ne anunță că o borsetă cu bani a fost găsită de un polițist, și s-a restituit proprietarului. În Călărași…
7 ani ago Pîrloagă Marian Comentariile sunt închise pentru ULUITOR! IPJ ne anunță că o borsetă cu bani a fost găsită de un polițist, și s-a restituit proprietarului. În Călărași…
Polițiștii au restituit de îndată o borsetă cu bani, găsită în parcarea unui supermarket din municipiul Călărași.
Un polițist din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași, aflat în timpul serviciului, a descoperit astăzi, în jurul prânzului, în parcarea unui magazin, o borsetă în care se afla o importantă sumă în lei și euro. Principala preocupare a sa a fost de a preda geanta colegilor de la Poliția Municipiului Călărași, care să demareze imediat verificările în vederea găsirii aparținătorului pentru a-i restitui bunurile.
În urma demersurilor făcute, polițiștii au identificat bărbatul de 33 ani, din municipiul Călărași, pe care l-au invitat la sediul poliției, declarând că după ce a efectuat mai multe comisioane în zona societății comerciale, a rătăcit borseta în care avea banii, două telefoane mobile și documente. Acesta s-a arătat plăcut impresionat de gestul polițistului, care nu a ezitat niciun moment și i-a restituit în cel mai scurt timp bunurile găsite.
Notă
Biroul de presă al IPJ Călărași a uitat să menționeze numele polițistului, o fotografie cu acesta, și mai ales suma găsită///
Update
Polițistul a dorit să rămână anonim. Ar fi fost solicitarea sa care este greu de înțeles. Mai ales în condiții în care salariile polițiștilor nu au crescut cu 1 leu, în condițiile în care altor bugetari li s-au acordat creșteri considerabile. Despre sumă…am aflat că ar fi în jur de 3000 euro. Adică munca polițistului debutant pe vreo 5 luni.