Ulmeni. Un bărbat a fost reținut de polițiști pentru furt calificat și conducere fără permis

2 luni ago Pîrloagă Marian Comentariile sunt închise pentru Ulmeni. Un bărbat a fost reținut de polițiști pentru furt calificat și conducere fără permis

         La data de 19 februarie a.c., în jurul orei 00:15, polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Ulmeni au fost sesizați, prin apel 112, de către o tânără, de 23 de ani, cu privire la faptul că i-a fost furată mașina din fața porții.

         În urma primelor cercetări efectuate, polițiștii au constat faptul că la data de 18 februarie a.c., în jurul orei 15:00, un tânăr, de 28 de ani, ar fi parcat autoturismul în fața casei sale, lăsându-l descuiat și cu cheile în contact, totodată, având în mașină și portofelul cu documentele sale și pe cele ale autoturismului.

         Ulterior, în jurul orei 00:15, tânărul ar fi ieșit din locuință, constatând faptul că autoturismul a fost furat.

         În cauză, a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.

         În urma investigațiilor efectuate a fost identificat autorul furtului, în persoana unui bărbat, de 31 de ani, din comuna Chirnogi, județul Călărași.

         Totodată, în urma verificării în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că bărbatul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, fiind dispusă în continuare urmărirea penală pentru săvârșirea infracțiunilor de furt calificat și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

         În urma probatoriului administrat, față de bărbat a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Călărași.