Ți-ai pierdut câinele de sărbători? Iată ce poți face…

1 an ago Pîrloagă Marian Comentariile sunt închise pentru Ți-ai pierdut câinele de sărbători? Iată ce poți face…
Pierderea animalului drag de sărbători este una dintre posibilele probleme cu care se confruntă unii călărășeni. Unii au reușit să își țină legate animalele sau în case pentru a le stăpâni frica și a le împiedica să fugă. Pe raza mun. Călărași folosirea exagerată a petardelor a făcut posibilă apariția pe domeniul public a multor animale. Ce este de făcut?
Serviciul pentru gestionarea câinilor fără stăpân Călărași recomandă  în toate astfel de cazuri  proprietarilor de câini care şi-au pierdut animalul în perioada sărbătorilor ca, în cazul în care acesta nu are microcip, să verifice în zilele următoare dacă animalul nu a fost ridicat și se află la padocurile din str. Variantă Nord ale unității.
Încă o dată se vede utilitatea microcipării pentru a se afla rapid cine este proprietarul animalului pierdut, fugit, etc. Contactarea acestuia este mai rapidă și procedura este mai eficientă pentru a-și recupera animalul. În cazul în care câinele nu este microcipat, proprietarul nu va putea fi contactat în cazul în care este găsit sau ajunge în adăposturile SPPGCFS Călărași.  O soluție pentru a găsi animalul pierdut este și consultarea paginii facebook Protecția Animalelor Călărași. Acolo puteți găsi majoritatea câinilor care vagabondează după ce au fugit de la proprietari, urmare a fricii/ panicii instalate de zgomotul petardelor.