TenarisSilcotub a oferit 260 de burse elevilor din șase licee tehnice din România în anul școlar 2021/2022

2 luni ago Pîrloagă Marian Comentariile sunt închise pentru TenarisSilcotub a oferit 260 de burse elevilor din șase licee tehnice din România în anul școlar 2021/2022

Ca parte din strategia sa de susținere a învățământului tehnic, TenarisSilcotub a oferit în anul școlar 2021/2022, 260 de burse elevilor din 6 licee tehnice din România. Sprijinul financiar oferit elevilor se adaugă investițiilor realizate de companie de-a lungul anilor, incluzând  dotarea cu laboratoare a liceelor tehnice partenere, programe de instruire pentru profesori și programe de consiliere vocațională și practică pentru elevi, cu implicarea specialiștilor companiei.  

Programul Bursele TenarisSilcotub pentru liceele tehnice, ajuns în acest an la cea de-a șasea ediție, constituie o componentă importantă a parteneriatului cu  șase licee tehnice din comunitățile în care compania își desfășoară activitatea. Cei 260 de elevi beneficiari ai programului Bursele TenarisSilcotub provind din județul Sălaj (colegiile tehnice “Alesandru Papiu Ilarian” Zalău și “Iuliu Maniu” din Șimleu Silvaniei, alături de liceele tehnologice “Octavian Goga” din Jibou și „Mihai Viteazu” din Zalău), Călărași (Liceul Danubius) și Câmpina (Liceul Energetic). Fiecare elev a primit o bursă în valoare de 2.000 de lei, după un proces de selecție temeinic, proces în care au contat atât rezultatele școlare cât și competențele tinerilor liceeni. 

Dacă prima ediție a programului, din anul școlar 2015/2016, a avut 162 de beneficiari din patru licee tehnice, în cea de-a șasea ediție 260 de elevi din șase licee tehnice au primit bursele oferite de TenarisSilcotub. În acești șase ani, compania a susținut pe calea învățământului tehnic peste 1.100 de elevi de liceu, unii dintre ei alegând să devină angajați ai TenarisSilcotub.