Strada Variantă Nord face bună pereche cu str Dacia. Este locul ideal pentru a-ți rupe mașina. VIDEO
6 ani ago Pîrloagă Marian Comentariile sunt închise pentru Strada Variantă Nord face bună pereche cu str Dacia. Este locul ideal pentru a-ți rupe mașina. VIDEO
Strada Variantă Nord, tronsonul cuprins între strada Sloboziei și strada București a fost dată uitării de municipalitate. Deși tronsonul se putea asfalta pe banii guvernului prin PNDL nu se știe de ce nu s-a aplicat pe această soluție. Consiliul Județean Călărași, văzând neputința Primăriei Călărași de a accesa proiecte naționale și a repara șoseaua atât de necesară dezvoltării municipiului și traficului auto greu ce leagă A2 cu Bulgaria, a intervenit pentru a se transfera terenul către Consiliul județean. Sursele de presă arată că Primăria Călărași s-a opus dezvoltării și a acționat în Instanță pe Consiliul Județean pe motivul neconcordanțelor în…Cartea funciară. Unul dintre procese a fost câștigat de CJ dar a intervenit vremea, condițiile meteo dar și de procedură care nu au permis începerea unor investiții. Pe scurt CJ intenționa să realizeze o șosea cu 2 benzi/ sensul de mers, trotuare, așa cum au alte localități, civilizate.
În prezent imaginea este jalnică. Gropile nu se pot evita, nu se pot ocoli. Șoseaua nu are trotuare și este încadrată de autovehicule abandonate, cisterne, gunoaie și noroaie. Ca să nu intre în curtea unei societăți salariații au adus pietroaie. Molozul și buruienile nu arată că ne aflăm într-o capitală de județ. Drumurile de acces în municipiu arată mai jalnic. Intersecția cu strada Dacia este plină de gropi. Autoturismele nu circulă pe șosea din cauza gropilor, a obstacolelor de netrecut și bălților de apă. Ele circulă pe trotuarul betonat, și el distrus sau pe lângă el unde s-a realizat pe pământ un alt drum…Imaginea este sinistră. Și intersecțiile cu strada Dacia cu strada Aeroportului ale unor străzi arată noroaiele care se scurg de pe străzi direct în curțile oamenilor. Aflăm că o echipă de dialog de la Primărie le-a spus cetățenilor că nu au plătit taxele și impozitele, au venit cu liste să le arate că din această cauză nu pot beneficia de utilități. Greu de crezut că ne aflăm în anul 2019, într-un municipiu înfrățit cu mari orașe de pe harta lumii…