Specialiștii în IKEBANA de la Serv. Spații verzi și mai mult pavaje au terminat toaletarea arborilor. Pe o stradă…

8 ani ago Pîrloagă Marian Comentariile sunt închise pentru Specialiștii în IKEBANA de la Serv. Spații verzi și mai mult pavaje au terminat toaletarea arborilor. Pe o stradă…

Pentru ca să fie toaletați arborii de pe strada ta  nu este chiar simplu. După vreo 2 cereri scrise, însoțite de fotografii, deplasări dese la cca. 2-3 zile pe la viceprimarul Ivanciu, muncă de lămurire pe la directoarea Mărgineanu, poți spune că locuiești în sfârșit pe o stradă curată. Arborii au fost ultima dată toaletați acum vreo 5 ani. Coroana lor crescuse pe rețelele de imuminat public și furnizare de servicii cablu. Iluminatul public era plătit degeaba pe strada Sloboziei, multe becuri de fapt iluminând coroana arborilor.

Speciile nu sunt uniforme și au fost plantate amestecat, așa cum s-au găsit disponibili și cum a fost dorința primarilor vremii. Alternează speciile catalpa, cu brazii pitici, salcâmi, frasin, mălin și stejar. Un ghiveci de tot felul de pomi la fel ca arhitectura orașului nostru minunat – veți spune. Pentru că  până la  1 Mai nu s-au putut fasona pomii minunați, cum a fost dorința conducerii Primăriei, la rugămințile locatarilor de pe strada Sloboziei s-au finalizat după vreo 2 săptâmâni. Multe remorci de tractor au cărat vegetația  tăiată dar și aceea aruncată de șmecherii în fața unei case părăsite.

Se poate așa ceva, pentru că doar trăim în orașul unde aruncarea gunoiului nu se pedepsește decât pe hârtie. Se poate mai bine, spun locatarii care mulțumesc viceprimarului Ivanciu Viorel. Se poate ca să se acționeze de toamna pentru fasonarea arborilor după un plan, pe zone și nu haotic, ori la insistențele  noastre spun aceștia. Se pot externaliza servicii pentru astfel de activități, dacă personalul este insuficient. Se poate…