Senatorul PSD Călărași, Daniela Mihai a participat la evenimentul 110 ani de Crucea Roșie la Călărași – un secol de ajutor și solidaritate…
o lună ago Pîrloagă Marian Comentariile sunt închise pentru Senatorul PSD Călărași, Daniela Mihai a participat la evenimentul 110 ani de Crucea Roșie la Călărași – un secol de ajutor și solidaritate…
Aseară, Consiliul Județean Călărași a fost alături de filiala locală a Crucii Roșii Române pentru a celebra 110 ani de activitate umanitară. Un secol întreg de compasiune, solidaritate și sprijin pentru cei în nevoie a fost marcat într-un cadru plin de recunoștință și căldură.


Evenimentul, organizat la Muzeul Municipal Călărași, a reunit oficialități locale, reprezentanți ai Crucii Roșii și membri ai comunității. Printre cei prezenți s-au numărat vicepreședintele Consiliului Județean, Bogdan Mihai, și doamna senator Daniela Mihai, care au subliniat importanța continuării acestei misiuni pline de umanitate.
În cadrul serii, a fost acordată o diplomă de recunoaștere președintelui Consiliului Județean, Vasile Iliuță, pentru sprijinul său constant acordat proiectelor sociale și umanitare.
Un rol esențial în organizarea acestui eveniment l-a avut echipa Crucii Roșii, filiala Călărași, care duce mai departe această tradiție a binelui și solidarității. Prin munca și dedicarea lor, Crucea Roșie rămâne un pilon de sprijin pentru comunitatea călărășeană.
Consiliul Județean Călărași rămâne un partener dedicat, continuând să sprijine inițiativele care aduc speranță și lumină în viețile celor din jur.
