Senatorul PMP Lucian Iliescu despre dezastrul ecologic de la groapa de gunoi Ulmeni. SCRISOARE DESCHISĂ

2 luni ago Pîrloagă Marian Comentariile sunt închise pentru Senatorul PMP Lucian Iliescu despre dezastrul ecologic de la groapa de gunoi Ulmeni. SCRISOARE DESCHISĂ

Scrisoare deschisă
în atenția doamului Mircea FECHET, ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor
Stimate domnule ministru,

Dezastru! În acest fel poate fi descrisă situația de la groapa de gunoi din Ulmeni. La mai puțin de 100 de kilometri de București, în Ulmeni, județul Călărași, dezastrul ecologic ia amploare, iar studiile certifică proporțiile impactului răvășitor asupra mediului și populației: „(…)depășiri ale valorilor pragurilor de intervenție și pentru alte metale investigate (stibiu, argint, cadmiu, cobalt, molibden, zinc, staniu), iar din analizele de aer s-au evidențiat valori depășite pentru pulberi totale în suspensie, amoniac și hidrogen sulfurat.”
Cu alte cuvinte, oamenii respiră otravă, iar efectele sunt catastrofale pe termen lung, mai ales într-o perioadă în care medicii avertizează asupra numărului uriaș de decese cauzate de poluare în întreaga Europă.

Situația critică în care ne aflăm este cauzată de demersurile iresponsabile ale autorităților publice – a contractelor de servicii încheiate de mai multe primării, printre care și Primăria Capitalei, pentru ca deșeurile toxice să fie depozitate acolo, la Ulmeni, fără a exista un plan eficient pentru a sorta deșeurile sau pentru a combate valorile ridicate de amoniac sau hidrogen sulfurat.
Groapa de gunoi de la Ulmeni reprezintă, astfel, probabil cea mai mare bombă ecologică de pe întreg teritoriul Uniunii Europene. Standardele lipsesc cu desăvârșire, iar deșeurile toxice sunt amestecate în mod constant cu cele obișnuite, accentuând pe zi ce trece dezastrul de proporții de acolo.

Conform informațiilor publicate în presă, „autorizațiile de mediu pentru așa-zisa sortare a deșeurilor uscate (nepericuloase) au fost eliberate de Agenția pentru Protecția Mediului Ilfov (amplasamentul din Tunari) și de Agenția pentru Protecția Mediului Călărași (amplasamentul din Ulmeni, Călărași). Societatea care „sortează” gunoiul este Utiltrailer.”. Mai mult decât atât, în ciuda reclamațiilor constante și a petițiilor publice, procesatorii de deșeuri susțin că își desfășoară activitatea în mod legal, deținând toate avizele necesare de la autoritățile publice.
În acest sens, vă rog să îmi comunicați dacă Ministerul Mediului are în vedere dezastrul de la groapa de gunoi Ulmeni și în ce măsură avizele eliberate pentru procesatorii de deșeuri care acționează acolo sunt eliberate în conformitate cu legislația în vigoare.

semnează

                 Lucian Cătălin Iliescu

                                              Senator al României