Senatorul călărășenilor Ciprian Pandea se implică pentru redeschiderea Spitalului Budești

4 ani ago Pîrloagă Marian Comentariile sunt închise pentru Senatorul călărășenilor Ciprian Pandea se implică pentru redeschiderea Spitalului Budești
Sensibilizat de preocupările unor primari de a remedia stări de lucruri defectuoase, pe care și redacția noastră le-a prezentat, senatorul PNL Călărași Ciprian Pandea a descoperit suferința lăsată de guvernarea din 2011, prin care 67 spitale au fost închise. Este și cazul spitalului Budești, un spital desființat deși deservea populația a zeci de sate, situat la jumătatea distanței dintre Oltenița și București. Materialul video prezentat pe  LINK de către publicația noastră a ajuns la inimile politicienilor călărășeni care vor să lase ceva, util comunităților în urma lor. Eforturile primarului Ilie Mihai, ale viceprimarului Matei Ionel și ale lui Mili Constantinescu de a înființa ceva în locul fostului spital sunt de apreciat, și ele vor avea de acum și susținerea senatorului PNL Ciprian Pandea.
Se dorește înființarea unui Centru medical de permanență dar și a unui  Ambulatoriu cu medici specialiști pentru chirurgie, ORL, oftalmologie, pediatrie, interne într-o singură locație. un Centru de spitalizare pe zi de 24 ore cu cca. 20-30 paturi. Urgențele medicale vor fi transportate cu Ambulanța ce funcționează în locația spitalului. Pentru că la Budești sunt multe  probleme sociale ne gândim administrația de acolo s-a gîndit și la un Centru de asistență socială destinat celor vârstnici. Este vorba de finanțarea acestor centre și de la primăriile alăturate. Se poate face legal prin asociere cu primăriile pentru a se realiza personalitatea juridică necesară și calitatea de ordonator de credite. În spatele acestor eforturi disperate trebuie să se afle parlamentarii noștri, a spus Ilie Mihai, primarul din Budești care a descris o foarte bună colaborare cu senatorul PNL Ciprian Pandea.
Ciprian Pandea: Am început seria întâlnirilor cu primarii călărășeni care au nevoie de susținerea proiectelor de dezvoltare, precum și de identificarea unor noi oportunități. Localitatea Budești este pe mâini bune, din toamna anului trecut, primarul Mihai Ilie fiind implicat și deschis parteneriatelor pentru oraș. Am punctat câteva subiecte extrem de importante pentru orașul Budești, primarul Mihai Ilie fiind pregătit să depună proiecte noi și să obțină finanțări importante pentru proiectele depuse deja, proiecte de drumuri, rețea de canalizare, rețea de gaze (există o asociere între localitățile Budești-Vasilați-Gălbinași-Sohatu în acest sens și așteptăm vești bune legate de finanțarea proiectului), reabilitarea termică a blocurilor, înființarea unei Case de cultură, precum și a câtorva terenuri de sport.
Primarul Mihai Ilie își mai dorește amenajarea și a unui centru civic și vom identifica împreună linii de finanțare în acest sens.
Dar cea mai arzătoare dorință a administrației publice a orașului Budești este legată de redeschiderea spitalului, pentru care se poartă deja discuții la Casa Națională de Asigurări de Sănătate. Mă voi implica activ pentru ca acest spital să obțină finanțarea necesară cel puțin pentru internări de o zi. Spitalul Orășenesc Budești deservea anual circa 36.000 de pacienți.
Spor la treabă, domnule primar Mihai Ilie! Vom găsi soluții #împreună pentru dezvoltarea Budeștiului!