Senator PSD Roxana Pațurcă: Liberalii au întors în timp România la nivelul din 2011

4 săptămâni ago Pîrloagă Marian Comentariile sunt închise pentru Senator PSD Roxana Pațurcă: Liberalii au întors în timp România la nivelul din 2011

Mii de contracte de muncă desființate sub conducerea PNL

 Roxana Natalia Pațurcă/ Facebook: Sute de mii de contracte de muncă au încetat definitiv, dar Orban susține că e salvatorul locurilor de muncă. La acest moment sunt sute de mii de contracte de muncă încetate definitiv. Sute de mii de români și-au pierdut locul de muncă, sute de mii de români nu mai au ce pune pe masă familiei. Absența măsurilor de relansare, atitudinea iresponsabilă a liberalilor care continuă să creadă că închizând populația în case au salvat economia, eșecul Guvernului în a gestiona criza sanitară și cea economică, toate acestea fac ca indicatorii economici să scadă de la lună la lună. Cu toate acestea, Ludovic Orban susține că a apărat locurile de muncă ale românilor și că este salvatorul lor. Ridicolul în care se afundă premierul României este cu atât mai mare cu cât mult lăudatul program IMM Invest a eșuat lamentabil, ceea ce va duce la alte zeci de mii de falimente și la alte zeci de mii de locuri de muncă pierdute.

PNL face ca IMM-ul sa nu mai fie o soluție fiabilă

Conform programului de guvernare, sectorul IMM reprezintă o prioritate a programului economic, de o mare importanța strategică, cu scopul creșterii economice și crearea noilor locuri de muncă prin sprijinirea investițiilor si promovarea intereselor întreprinderilor mici si mijlocii, de asemenea dorind sa implementeze un sistem fiscal atractiv. Alta este însă realitatea cu care ne confruntam la momentul actual. Graficele arata declinul abrupt al economiei românești.

Minciunile lui Orban au pus economia românească în pericol

Roxana Natalia Pațurcă : Minciunile lui Orban au trecut de mult granița declarațiilor politice și frizează absurdul. Suntem într-o situație atât de gravă încât Ministerul Muncii a încetat să mai publice datele privind desființarea contractelor de muncă din data de 28 Mai, când se consemnau oficial 429.585 de contracte de muncă încetate definitiv. Din 28 mai și până acum nu s-a mai comunicat deloc numărul contractelor încetate definitiv, după ce în 7 zile, în intervalul 21-28 mai, se înregistraseră nu mai puțin de 31.777 de contracte desființate.

 

                                                    PNL fabrică de șomeri?

Roxana Natalia Pațurcă: Liberalii au întors în timp România la nivelul din 2011. Doar în guvernarea Boc a mai avut România atâția șomeri. INS a confirmat cele mai negre scenarii privind situația locurilor de muncă. România a ajuns la o rată a șomajului de 5,2%, atât cât se înregistra și în guvernarea de tristă amintire a lui Emil Boc. Din cauza delăsării miniștrilor care au încropit guvernul Orban, 628.000 de contracte de muncă au încetat doar în ultimele trei luni, în perioada 16 martie – 17 iunie. Vorbim nu numai de 628.000 de români care și-au pierdut locurile de muncă urmare a incompetenței celui mai prost guvern din istoria post-decembristă a României, ci de milioane de români care depindeau de acele locuri de muncă, adică de familiile proaspeților șomeri. De altfel, se pare că în afară de șomaj, PNL nu se pricepe să producă absolut nimic.