Șefia PSD Călărași subiect al bârfelor locale. Pandea Ciprian vs. Iacomi Iulian… Care pe care?

2 ani ago Pîrloagă Marian Comentariile sunt închise pentru Șefia PSD Călărași subiect al bârfelor locale. Pandea Ciprian vs. Iacomi Iulian… Care pe care?

Gura lumii spune multe. Spune că președintele Liviu Dragnea trebuie să se răzbune pe cei care i-au dorit demisia. După unii șefii excluși din PSD pentru că  au avut ieșiri publice și îndrăznit să își critice liderul ar fi venit și rândul tânărului Ciprian Pandea. Pretextele pentru care Pandea ar trebui exclus din partid sunt de fapt supoziții…Nu a fost corect să semneze Scrisoarea celor 20 sau 28 (câți or fi fost…) fără să își consulte organizația de partid, spun unii. Alții arată graba cu care s-au făcut alegerile în PSD Călărași, invocând că acestea nu ar respecta Statutul partidului, ele trebuind să fie validate de conducerea centrală a partidului. Se discută că la Călărași nu a fost nimeni delegat din conducerea centrală pentru a participa la alegeri, așa cum ar fi fost normal. Suspectă retragerea candidaturii la șefia partidului din noaptea alegerilor a lui Sorin Vrăjitoru. Care unitate în PSD? spun comentatorii politici locali…făcând aprecieri asupra motivului real pentru care Vrăjitoru s-a retras. Cert este că activitatea lui Pandea a fost contestată de cei interesați pe la conducerea centrală a partidului. Că așa se poartă pe la toate partidele…Analiza activității președintelui PSD Călărași este contestată din punct de vedere politic, în cadrul organizației unde se nici acum nu se cunoaște ce candidați vor fi la alegerile locale ce urmează prin unele localități. Faptul că Pandea este un om preocupat o spun zecile de fotografii pe care acesta le prezintă pe pagina sa personală, alături de primari din formațiuni diferite care primesc bani de la Guvern pentru proiecte de dezvoltare. Șefia PSD Călărași a mai fost dorită de Iulian Iacomi acum vreo 2 ani. Atunci la Consiliul Executiv al PSD Călărași Iacomi a cerut ca pe ordinea de zi să fie trecută și propunerea sa de a se valida președintele interimar adică pe Pandea. El a cerut să se termine cu interimatul și să se stabilească data alegerilor. Numai că Pandea nu a vrut ca pe ordinea de zi să fie trecută propunerea deputatului Iacomi… Detalii pe LINK Numirea ca interimar a lui Pandea rămas un subiect al unor răfuieli de partid despre care am scris pe LINK  Greșelile din PSD Călărași au continuat…Ca să dreagă busuiocul, după ce PSD a numit-o drept candidat pe Moga Ștefania, Pandea a trebuit să o înlocuiască și să îl susțină pe Iacomi. Iată de ce…

Vizavi de motivele posibile reorganizării, sunt voci care spun că Pandea este contestat chiar de unii primari din propria sa organizație. Motivul este reprezentat de banii, dați de Guvern pentru dezvoltarea localităților, bani care spun unii că nu ar fi trebuit alocați decât pentru Primăriile conduse de social-democrați. Se invocă că liberalii nu ar trebui să aibe realizări administrative deosebite prin care să câștige simpatia electoratului și alegerile de la anul. Unii fac comparații cu banii pe care primăriile conduse de PSD care nu erau acordați deloc de fostele guverne PNL. Pandea are însă o altă gândire… El spune că banii de la Guvern sunt destinați dezvoltării comunităților și neavând criteriu apartenența politică a unor primari. Bârfa este mare. Pandea este acuzat că nu are timp de organizație, și că foarte rar frecventează biroul de la Călărași, de regulă vineri noaptea, câteva ore. De ce noaptea? Pentru că ziua muncește…are un program tare încărcat, se spune…Și presa tot așteaptă explicații pe care nu le primește. Conferințele de presă sunt taine mari. PSD Călărași nu are ce comunica nimic de foarte mult timp, de multe luni nu există vreo întâlnire cu cineva din conducerea partidului. Din cele  2 ziare de casă care mai au acces prin biroul președintelui nu poți afla nimic, în afara unor elogii aduse probabil contracost serviciilor de presă. Informările cetățenilor se fac după informațiile prezentate de președinte pe pagina sa de facebook. Aflăm că este preocupat de reabilitarea plajei litoralului, protejarea serviciilor de turism, extinderea rețelei de asistență maternală, prezentarea semnificațiilor unor zile ale unor sfinți și producțiile record pe care le are românia la porumb și grâu. Lipsa de comunicare pare a fi de fapt motivul discuțiilor privind șefia din PSD Călărași. Ea se adâncește și creează unora nemulțumiri. Apar și dizidenții din partid care cer schimbarea. Vor altceva. Unul este Iacomi Iulian, fost deputat, care s-a retras din Parlament pentru că îl plictisea și avea de rezolvat proiecte mai importante pentru cei din Lehliu Gară.

Iacomi se bucură de simpatia unor colegi primari și arată că el este omul faptelor, care poate reorganiza partidul la Călărași. Reputația lui Iacomi nu este de neglijat. Prieten cu echipa lui Vasile Iliuță pare a avea sprijinul Consiliului Județean pentru a fi susținut în fața lui Dragnea ca potențial președinte la Călărași. Susținerea sa de către unii primari nu ar putea fi întâmplătoare, Iacomi demonstrând că este aproape de unii primari la alegerile din Budești, mun. Călărași și zona de vest a județului.

Dacă obiectivul greu de atins al lui Pandea, declarat de acesta la Conferința județeană a partidului este câștigarea alegerilor pentru Consiliul Județean, și la mun. Călărași, Iacomi se gândește la primăriile din județ, majoritatea acestora fiind greu de câștigat de social democrați. Pentru singurul motiv că omul sfințește locul. Discuțiile despre situația nefericită din județ pare că a ajuns la urechile lui Liviu Dragnea. Se vorbește și de debarcarea lui George Chiriță – deși nu se știe motivul… despre luarea de măsuri ferme și eficiente pentru înlocuirea conducerii PSD Călărași, aleasă recent. Vizavi de acest aspect biroul de presă al PSD Călărași nu are nimic de comunicat. Se spune doar că președintele Pandea nu își face probleme. Că nu va fi exclus din partid și că, din contră este foarte încrezător în funcția, apreciindu-se că este confirmat prin vot, deși nu se vorbește nimic de validare. În campania electorală trecută cei 2 au fost împreună. Cum vor fi pe viitor?

Pe paginile de socializare au circulat tot felul de zvonuri, cum că Pandea nu ar mai fi fost primit în CEX și că președintele Dragnea se pregătește să îl înlocuiască. Dacă va fi așa sau nu… vom vedea ce i se impută, care sunt motivele de sancționare a unuia/ unora și de promovare a altuia/altora. CARE PE CARE?