Sărbători Pascale în liniște și siguranță

8 luni ago Pîrloagă Marian Comentariile sunt închise pentru Sărbători Pascale în liniște și siguranță

În perioada 26 – 30 aprilie, cu prilejul Sărbătorilor Pascale, jandarmii călărășeni vor fi la datorie și vor desfășura misiuni specifice în zona de competență, pe linia menținerii unui climat de siguranță pentru cetățeni precum și pentru asigurarea ordinii și liniștii publice.

 

Astfel, premergător și pe timpul oficierii slujbelor religioase ocazionate de Denia Prohodului și Învierea Domnului,  jandarmii vor asigura măsuri specifice de ordine și siguranță publică și vor acționa pentru prevenirea faptelor antisociale în zona a 15 lăcașe de cult din municipiile Călărași și Oltenița precum și în localitățile Sărulești, Frumușani, Chirnogi și Nana.

Totodată, luni, 29 aprilie, în cadrul acelorași manifestări religioase, jandarmii vor veghea la liniștea publică în zona lăcașului de cult – Biserica ,,Sfânta Mare Muceniță Anastasia” din municipiul Călărași, unde slujba religioasă va fi oficiată de către Episcopul Sloboziei și Călărașilor.

De asemenea, în această perioadă vor fi constituite rezerve de intervenție pregătite să ia măsurile necesare, în cel mai scurt timp, dacă situația operativă o va impune.

Pentru evitarea evenimentelor nedorite şi a oricăror situaţii de natură să tulbure liniştea publică, Jandarmeria Călăraşi recomandă cetăţenilor care vor participa la aceste manifestări, să respecte indicaţiile forţelor de ordine, să evite implicarea în conflicte de orice natură, să acorde o atenţie deosebită bunurilor şi obiectelor personale (genţi, poşete, bagaje etc.) şi să se evite, pe cât posibil, să aibă la vedere obiecte de valoare care pot atrage atenţia persoanelor cu intenţii dubioase.

Cetăţenii pot solicita ori de câte ori este nevoie sprijinul jandarmilor, fie prin contact direct, fie prin apelarea serviciului unic de urgenţă ”112”.