S.C. Drumuri și Poduri Călărași ne oferă garanția lucrărilor de mântuială și pe DJ 310 către Călărașii Vechi. FOTO – VIDEO

1 an ago Pîrloagă Marian Comentariile sunt închise pentru S.C. Drumuri și Poduri Călărași ne oferă garanția lucrărilor de mântuială și pe DJ 310 către Călărașii Vechi. FOTO – VIDEO

Cine răspunde de garanția lucrărilor de mântuială terminate în iunie 2022?

Drumul județean 310 care face legătura între DN 21 ( Călărași – Slobozia ) și DN3 prin Călărașii Vechi – Cuza Vodă arată total degradat.

 VIDEO

Drumul este greu de practicat încă de la intrarea către șoseaua națională unde se vrea construcția unei magistrale cu două benzi / sens. Aflăm de la polițiștii rutieriști că unii conducători au ieșit în decor pentru a evita gropile. Starea tehnică a autovehiculelor se agravează după ce străbați acest drum marcat de nepriceperea celor de la Drumuri și Poduri Județene de a face lucruri bune, trainice. 

 

Februarie 2022. Peste stratul de moloz s-a aplicat un strat de pământ cu piatră. Primul strat de asfalt are o grosime considerabil de subțire. Fără amorsă. 

Începute în februarie 2022, promovate pompos  prin filmări cu drona, pe fond muzical impresionant marcat cu strângerea în brațe a directorului, lucrările aveau ca termen luna aprilie 2022. S-a decopertat extrem de mult din carosabilul existent, unde cândva, din ordinul tovarășei Elena Ceaușescu s-a realizat un drum pe câmp. Drumul arată astăzi groaznic deși s-au pompat bani frumoși pentru reabilitarea/ modernizarea lui care nu se vede… Șoferii de autovehicule de toate categoriile înjură copios pe administratorul drumului.

01. 02.2024. Garanția cheltuirii banilor publici pe lucrări de mântuială

Oprim să aflăm care este cauza și observăm că materialul asfaltic se macină sub greutatea autovehiculelor. Nerespectarea tehnologiei lucrărilor este o altă cauză pe care ne-o indică sub anonimat lucrătorii de la Drumuri și Poduri. Prin gropile prea mari pentru a le ocoli ( pentru că dăm în altele ) nu se vede structura de rezistență și nici materialul geotextil din fibră de sticlă care de obicei se aplică pentru a menține structura asfaltică omogenă.

DJ 310 locul unde Drumuri și Poduri Călărași îți rupe mașina

Asfaltul se curăță cu încălțămintea ușor și se macină între degete. Îți dai seama ușor că este de o calitate  slabă, probabil provenind din mixturi realizate din decopertarea drumurilor amestecat la suprafață cu alt material care să-i ofere doar  la recepția lucrărilor un aspect atractiv. Jalea este mare mai ales noaptea, pentru că drumul nu are iluminat. Marcajele nu se mai văd. Nu există nici semne de circulație care să te prevină că urmează să îți distrugi mașina în condițiile în care accizele pentru drumuri, pentru întreținerea și repararea acestora au crescut. Le regăsim în prețul carburantului, în taxele și impozitele locale dar și în prețul rovignetei.

Bășcălie la adresa călărășenilor. Lucrare publică realizată în aprilie 2022 de către S.C.Drumuri și Poduri

În astfel de situații șoferii nemulțumiți nu știu cui să se adreseze. O fac către presă. Ne deplasăm la sediul S.C. Drumuri și Poduri de câteva ori în luna ianuarie pentru a găsi un răspuns și indica dacă există vreo preocupare în remedierea situației care se repetă și pe alte drumuri județene. Este ora 9 și nu îl găsim pe dl. director Moldovan. Nu știm cine mai este director adjunct. Aflăm că societatea nu are buget. Este sărăcie și trebuie să se facă economii. S-au făcut angajări pentru autovehiculele aduse din casări de pe la unele aeroporturi. Este clar că șoferii vor trebui să îndure disconfortul, chiar dacă este un an electoral. Prea electoral…