Roxana Pațurcă: Fiți atenți la mesajele pe care Opoziția le transmite, din prea mult timp și lipsă de preocupări pentru bunul mers al țării…

7 luni ago Pîrloagă Marian Comentariile sunt închise pentru Roxana Pațurcă: Fiți atenți la mesajele pe care Opoziția le transmite, din prea mult timp și lipsă de preocupări pentru bunul mers al țării…

– Doamna senator, cum comentați acuzațiile celor de la PNL în ceea ce privește votul din Parlament împotriva majorării alocațiilor pentru copii?

Este un subiect fals, de campanie electorală. E drept, liberalii sunt în Opoziție și au timp pentru astfel de pseudo-scandaluri politice. Din acest punct de vedere îl înțeleg pe domnul Drăgulin care, probabil, are impresia că cetățenii din municipiul Călărași sunt extrem de satisfăcuți de modul în care își îndeplinește atribuțiile de edil și atunci are timp de astfel de inițiative fără rezultat. Refuz să le fac jocul și să intru într-o polemică fără sens cu ei, dar îmi face plăcere să lămuresc situația pentru cititorii dvs.Noi, pentru că trebuie să guvernăm, nu avem timp pentru aplicarea unor astfel de tehnici care, prin emoțiile pe care fără îndoială le stârnesc în rândul cititorilor, manipulează opinia publică. Este un subiect fals.

– Dar ați votat împotriva majorării alocațiilor.

Da, și am votat conștientă fiind de două realități: prima este aceea că acei copii care beneficiază de alocații au fost deja avantajați prin creșterea salariilor părinților. Copiii beneficiază deja, direct, de măririle salariale de care se bucură deja părinții lor, iar bugetul pe anul 2019 prevede fonduri pentru aceste creșteri salariale.În plus, pentru că sunt cazuri în care acești copii sunt crescuți, din diferite motive, doar de bunici, de creșterea punctului de pensie, o măsură luată tot de PSD, ajung să se bucure și acești copii aflați exclusiv în grija bunicilor.Cea de-a doua realitate este aceea că PSD a inițiat mai multe programe prin care copiii să beneficieze de ajutor din partea statului, programe precum ”Rechizite școlare pentru elevi – șanse egale la educație” dar și altele care au ca obiectiv principal elevii.Iată cum, prin măsurile sociale luate, PSD a ajutat în mod direct pe toți acei copii care beneficiază de alocații.

– Cu alte cuvinte, majorarea alocațiilor pentru copii nu reprezintă o prioritate acum, în acest moment pentru PSD

Nu. Vreau să spun că deja acei copii beneficiază, inclusiv din bugetul pe anul 2019, de multe avantaje, direct, atât prin includerea elevilor în acele programe de prevenire a abandonului școlar, cât și prin mărirea salariilor părinților și a punctului de pensie a bunicilor. Pe de altă parte, să nu uităm că există o inițiativă din partea PSD pentru implementarea unui program inovativ de prevenire a abandonului școlar prin care familiile ai căror copii au cel mult 10% absențe de la cursuri să beneficieze de un ajutor de 1600-1800 lei anual. Acest ajutor va permite părinților cu mai mulți copii să poată să și-i crească, în primul rând, îi va sprijini să îi poată motiva pentru ca aceștia să nu abandoneze cursurile școlare, dar va și încuraja natalitatea la nivel național.

– În concluzie, pentru a lămuri cititorii, PSD are în vedere majorarea alocațiilor copiilor într-un viitor apropiat?

Da. Cu siguranță tot PSD va fi partidul care va mări alocațiile pentru copii și va promova și inițiative de genul celei pe care am menționat-o anterior. Înțeleg motivul care i-a determinat pe liberalii din Călărași să își exprime public preocuparea pentru faptul că nu s-au majorat acum alocațiile pentru copii, dar această preocupare este una falsă, ce ține de calcule electorale.Amintesc cititorilor publicației dumneavoastră faptul că liberalii au o istorie îndelungată în politica românească în a se opune oricăror inițiative de promovare a unor politici sociale. Liberalii sunt cei care au susținut și acum și susțin în continuare faptul că mărirea salariilor este nesustenabilă sau că va dăuna economiei, liberalii sunt cei care se opun majorării punctului de pensie. Cu siguranță s-ar fi opus și majorării alocațiilor pentru copii.Să nu uităm că tot o formațiune de dreapta a fost cea care, pentru prima dată în istoria post-decembristă a României, a tăiat salariile bugetarilor cu 25% și intenționau să facă același lucru și cu pensiile. Majoritatea liberalilor de acum provin din acea formațiune de dreapta. Haideți să ne amintim…

–  Da, s-a întâmplat asta în timpul președinției lui Traian Băsescu, atunci când premier al României era Emil Boc

Corect. Dimpotrivă, PSD, ca formațiune politică de stânga, este preocupat de soarta celor mai mulți dintre români, iar cei mai mulți dintre români trăiesc din salariu sau din pensie. Pe de altă parte, chiar dacă am promovat mereu politici sociale, nu am uitat niciodată mediul antreprenorial românesc. Nu trebuie să reamintesc faptul că PSD a promovat politici de susținere a antreprenoriatului românesc, ba a ajuns acum să fie formațiunea politică acuzată că nu mai face jocul companiilor străine și multinaționalilor.

– Un mesaj de final pentru cititorii noștri?

Să aibă încredere că PSD va majora alocațiile copiilor, așa cum a făcut cu salariile și pensiile. Deocamdată, pe fondul unor creșteri economice trimestriale succesive, bugetul ne-a permis creșterea salariilor și mărirea punctului de pensie, măsuri care sunt planificate și bugetate până în 2020. De aceste creșteri au beneficiat direct și copiii și vor beneficia în continuare, la fel cum vor beneficia și de programele inițiate de PSD prin care se finanțează achizițonarea rechizitelor pentru elevi. Dacă îmi permiteți, aș mai ruga cititorii să fie extrem de atenți la mesajele pe care Opoziția, din prea mult timp și lipsă de preocupări pentru bunul mers al țării, le transmite pentru a-i induce în eroare.