Reținuți de polițiști pentru conducere fără permis

2 luni ago Pîrloagă Marian Comentariile sunt închise pentru Reținuți de polițiști pentru conducere fără permis

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași au depistat un bărbat în vârstă de 48 ani, din comuna Ștefan cel Mare, județul Călărași, în timp ce conducea un autovehicul, deși nu poseda permis.

De asemenea, un bărbat din orașul Budești, județul Călărași, în vârstă de 35 de ani, a fost depistat în timp ce conducea un autovehicul, deși nu avea acest drept.  

Pe numele acestora, polițiștii au întocmit dosare penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis, ulterior a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, fiind depuși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Călărași, urmând a fi prezentați instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă.