Reprezentanţii jandarmeriei și ai cluburilor de fotbal au discutat despre condiţiile de siguranţă pentru spectatori, în sezonul competiţional 2024–2025
5 luni ago Pîrloagă Marian Comentariile sunt închise pentru Reprezentanţii jandarmeriei și ai cluburilor de fotbal au discutat despre condiţiile de siguranţă pentru spectatori, în sezonul competiţional 2024–2025
SIGURANȚĂ ÎN SPORT – ȘEDINȚĂ TEHNICĂ PENTRU SEZONUL COMPETIȚIONAL 2024 – 2025
Reprezentanţii jandarmeriei, reprezentanți ai instituțiilor cu atribuții în domeniul prevenirii și combaterii violenței în sport, precum și reprezentanţii cluburilor de fotbal şi ai societăţilor private de securitate care prestează servicii pe arenele sportive din județul Călărași s-au întâlnit azi, 29 august, la sediul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Călărași, într-o activitate premergătoare debutului de sezon competiţional.
A fost făcută o prezentare a modului de organizare a competiţiilor sportive şi s-au stabilit măsurile care trebuie luate pentru desfăşurarea acestora în condiţii de siguranţă pentru spectatori, în sezonul competiţional 2024–2025.
În cadrul discuţiilor purtate s-a pus accent pe obligaţiile societăţilor specializate de protecţie şi pază care asigură măsuri de ordine şi siguranţă în incinta arenelor sportive, condiţiile de siguranţă pe care trebuie să le îndeplinească arenele sportive şi modalităţile de stabilire a gradului de risc al competiţiilor sportive.
Această întâlnire a avut drept scop prevenirea şi combaterea violenţei pe timpul manifestărilor sportive, prevenirea săvârşirii faptelor antisociale, respectarea legislaţiei în vigoare, dar şi promovarea şi respectarea drepturilor omului şi a libertăţilor cetăţeneşti.
Principalele aspecte de interes discutate:
– au fost readuse în vedere prevederile Legii nr. 4/2008 privind prevenirea și combaterea violenței cu ocazia competițiilor și a jocurilor sportive, cu modificările și completările ulterioare;
– a fost discutată latura de prevenire a fenomenului infracțional și contravențional, în care este necesară implicarea cluburilor sportive.