Reabilitarea Pieței Centrale, o altă minciună electorală
7 ani ago Pîrloagă Marian Comentariile sunt închise pentru Reabilitarea Pieței Centrale, o altă minciună electorală
Daniel Drăgulin: Nu am mințit și nu mint, nu-mi stă în caracter…
Consilier Buzea Romeo: Daniel Drăgulin minte mereu, nu se poate obișnui cu altă stare de fapt decât mințind
Din 2012 încoace Daniel Drăgulin tot promite reabilitarea Pieței Centrale Agroalimentare. Promisiunea este cel mai mult invocată în campania electorală, fiind prima pe site-ul primarului www.dandragulin.ro Nimic nu poate fi mai neadevărat decât aceste promisiuni.
Autorizație pentru un focar de mizerie?
Piața este un imens focar de infecție autorizat…culmea de către DSP, o altă Instituție care dă curs neregulilor ce permit ca prin mizeria existentă să se poată crea riscuri de îmbolnăvire a populației. DSP este o Instituție tare tainică privind amenzile și controalele pe care le efectuează, astfel încât nimic nu este comunicat presei. În realitate aici. în această așa zisă piață oricând găsești un focar de infecție, administrat de Primăria Călărași. La intrare te întâmpină o pompă. Este singura din piață și încadrată de niște table ruginite roase de timp. Este înconjurată de ceva cleios pe pardoseală…că se lipesc papucii de ea…Acolo, în această pompă se ascund șobolanii... spun vânzătorii.
Prin geamurile pieței nu se poate vedea, jegul curge peste tot. Acoperite cu vopsea aplicată peste praf, apoi răzuită, multe sunt fisurate sau sparte. Ușile de la intrare s-au rupt de câteva ori și acum stau să cadă. Pe geamuri au lipite niște afișe… Îmi dă impresia de un depozit abandonat. și de aceea evit să intru – spune un pensionar. Nu se poate numi piață sau loc de desfacere a produselor agro alimentare cum scrie pe titlul construcției, pentru că asta ar presupune respectarea unor norme privind curățenia pentru buna desfășurare a comerțului, – arată el.
Pardoselile de ciment sunt cu gropi în ele, acolo șobolanii și-au făcut tuneluri. Ei se hrănesc cu resturi alimentare de la gunoi…nu ne întrebați unde este depozitat gunoiul…că o să aveți surprize , arată oamenii. Nu putem intra să ne expunem acolo marfa zice un comerciant și de aceea mai bine stăm în ploaie sau soare decât să intrăm acolo. Pe pardoseală un strat gros de jeg, provenind de la lichide ce s-au scurs din produse te întâmpină. Aveți grijă pe unde călcați, să nu alunecați, zice un vânzător ce iese de la așa zisa toaletă de aici.
Câinii și pisicile sunt la Piața Mare la ei acasă. Ei stârpesc șobolanii…
Norocul nostru pentru stârpirea șobolanilor sunt pisicile zice o femeie. Creștem mai multe pisici aici, le dăm să mănânce pentru că altfel șobolanii sar la noi, zice ea. Cănd vin ăia de la ecarisaj ne protejăm animalele, suntem uniți și nu-i lăsăm să se apropie de ele. Cum să acceptăm să ne ia pisicile care ne feresc de șobolanii de aici spune ea…
Cu ce se ocupă Primăria Călărași nu întelegem…spun oamenii în vârstă, care vin aici să cumpere, pentru că altă piață nu mai este în zonă, ci doar la Farfuria… Comercianții ăștia plătesc taxe pentru fiecare tarabă multe milioane lunar…Banii se adună de ani buni din 2012…de când tot promite Drăgulin că va face o altfel de piață. Unde se duc banii și cât trebuie să mai suportăm minciunile de la politicieni care ne promit binele, dar…în realitate ne scufundă mai rău în mizerie ?- încheie un cumpărător.
Chestii@socoteli
Lumea vorbește că în spatele acestei reabilitări ar sta calcule și comisioane. Spun că se așteaptă ca locația să fie dată unui investitor care să construiască…un supermarket. Au fost fost interesele pentru BILLA și Mega Image scrie presa locala pe link , dar…socoteala nu a ținut. Costurile au fost mari și pentru LIDL care a vrut să pună și ea mâna pe terenul pieței…se scrie pe link Așa că Daniel a chemat în primăvară la el în birou pe comercianții din piață…vreo 20 și le-ar fi spus că proiectul de reabilitare al Pieței se amână 2 ani. Să stea liniștiți…că nimeni nu le demolează piața… Iar proiectul se amână taman pre electoral alegerilor locale din 2020. Nu știm care este adevărul pentru că responsabilii acestei Instituții au uitat să răspundă în termenul legal la întrebarea pusă privind data și preocupările pentru reabilitarea acestei Piețe…Din 2012 încoace compartimentele de specialitate ale Primăriei nu au avut ca grijă decât cum să concesioneze piața. Potrivit unui raport de specialitate? încă de la investirea lui Daniel din 2013, concesiunea ar fi contribuit la îmbunătățirea aspectului în zonă…și conferi o mai bună valorificare a patrimoniului municipiului. Ce să credem?
Va urma…