PSD și serviciile de sănătate aproape de cetățean…VIDEO

1 an ago Pîrloagă Marian Comentariile sunt închise pentru PSD și serviciile de sănătate aproape de cetățean…VIDEO

Măsurile din domeniul asistenței sociale au fost realizate în strânsă legătură cu celelalte măsuri privind ocuparea, sănătatea, educația, spațiul de locuit, obiectivul general fiind acela de creștere a calității vieții cetățenilor și, prin aceasta, a unei societăți incluzive.

 

Viziunea principală a programului Guvernului în domeniul sănătății este construită în jurul cetățeanului (pacientului) și nu a sistemului medical, scopul final fiind acela ca serviciile de sănătate să fie cât mai aproape de cetățean (pacient). În acest sens, Guvernul susține construirea a 8 spitale regionale, dotate cu echipamente de ultimă generație și a unui spital republican, în București, care va fi organizat ca centru de urgență-excelență și cercetare, pe toate specialitățile. În plus putem asigura finanțarea investițiilor în modernizarea spitalelor judetene și a ambulatoriilor de specialitate, pentru a asigura condiții optime actului medical și pentru a asigura accesul cetățenilor la servicii de sănătate la ei în județ. Ca obiectiv prioritar vedem dotarea localităților cu ambulanțe, în vederea asigurării transportului pacienților în condiții optime la unitățile medicale (program ce va asigura prezența unei ambulanțe în fiecare comună). Punem accentul pe tratamentul inițial de calitate, în acest sens fiind necesară asigurarea dotării minime a cabinetelor medicilor de familii și includerea acestora în programe de formare profesională, astfel încât să eliminăm fenomenul prin care foarte multi pacienţi aglomerează inutil secţiile de primiri urgenţe, când de fapt au afecţiuni minore, pentru care ar trebui să se adreseze medicilor de familie. Prin pachetul de salarizare motivant pentru personalul medical vom reuși să oprim exodul medicilor.

Continuarea combaterii nivelului demotivant de salarizare va contribui la reducerea inegalităților și la creșterea economică. Este nevoie ca salarizarea în sectorul public să răspundă nevoilor stringente ale angajaților, dar și să stimuleze și să premieze performanța.

Continuarea combaterii nivelului demotivant de salarizare va contribui la reducerea inegalităților și la creșterea economică. Este nevoie ca salarizarea în sectorul public să răspundă nevoilor stringente ale angajaților, dar și să stimuleze și să premieze performanța. De asemenea, este important ca, prin măsuri active, sectorul privat să fie sprijinit, în sensul generării de oportunități pentru creșterea salariilor. România nu mai poate rămâne o țară în care resursa umană să fie prost plătită. Competivitatea resursei umane românești trebuie generată prin pregătire, eficiență și motivare, nu prin costul redus al acesteia.

GRILĂ SALARIZARE MEDICI 2018. Medicii şi asistente, salarii mărite începând de joi, 1 Martie:

 

un medic primar din unităţile clinice, care acum câştigă 6.010 lei, va avea un salariu brut de 13.338 lei

un medic specialist, care acum are 4.675 de lei, va primi de la 1 martie un salariu de 10.563 de lei

un medic rezident anul I, care acum are un salariu brut de 2.769 de lei, va primi 5.700 de lei

un medic rezident an II, care acum are 3.089 de lei, va avea 6.100 de lei

un medic rezident an III va avea 6.700 de lei, de la 3.431, cât primeşte acum,

un medic rezident an IV, al cărui salariu este acum de 3.524 de lei, va câştiga un salriu brut de 7.300 de lei.

 

SALARII MEDICI 2018. La serviciile de ambulanţă, un medic primar, al cărui salariu este în prezent de 6.010 lei, va câştiga 13.338 lei, în timp ce un rezident an IV-V, al cărui salariu este acum de 3.524 lei, va avea un salariu de 7.300 de lei.

 

SALARII MEDICI 2018. Un biolog din unităţile clinice va avea o creştere salarială de la 3.685 de lei la 4.905 lei, iar un psiholog principal, al cărui salariu este acum de 3.478 de lei, va avea un salariu de 4.905 lei.

Salarii mărite și pentru personalul medical auxiliar

O infirmieră va avea salariul dublu – de la 1.725 de lei, cât câştigă în prezent, la 3.550 de lei, în timp ce un brancardier sau spălătoreasă, care acum au un salariu brut de 1.700 de lei, vor avea 2.950 de lei. La medicină legală, o spălătoreasă va avea un salariu lunar brut de 3.835 de lei, faţă de 2.594 lei, cât are acum.

Un şofer de autosanitară din unităţi clinice, al cărui salariu este acum 1.738 de lei, va avea un salariu lunar brut de 3.850 de lei, iar un şofer de autosanitară la serviciile de ambulanţă va avea un salariu de 3.900 de lei, faţă de 2.200 de lei, în timp ce un ambulanţier, care acum are un salariu de 2.600 de lei, va avea un salariu de 4.130 de lei.

Totodată, salariul unui farmacist primar va fi de 5.528 de lei, iar o soră medicală principală va câştiga 3.750 de lei brut.Alături de medici, asistente, personal medical auxiliar și farmaciști, o altă categorie de bugetari beneficiază de mai mulți bani: este vorba despre profesori, care, tot de la 1 martie, vor avea salariul mărit cu 20%. 

  • Material electoral realizat de Pîrloagă Marian Dorin I.I.
  • la comanda PSD Călărași
  • C.M.F. 41190008