PSD este generos. Persoanele cu deficienţă de auz vor beneficia de un coeficient de solidaritate şi de puncte de sprijin în momentul pensionării
6 zile ago Pîrloagă Marian Comentariile sunt închise pentru PSD este generos. Persoanele cu deficienţă de auz vor beneficia de un coeficient de solidaritate şi de puncte de sprijin în momentul pensionării
În urma dezbaterilor dintre reprezentanţii Asociaţiei Naţionale a Surzilor din România şi Guvern, doamna ministru Simona Bucura-Oprescu a declarat că a fost identificată o soluţie prin care persoanele cu dizabilităţi să beneficieze de acordarea unui coeficient de solidaritate şi de puncte de sprijin în momentul calculării pensiilor acestor persoane.
De asemenea, în cazul persoanelor cu handicap grav, Legea 448/2006 va fi amendată astfel încât pentru persoanele încadrate cu handicap grav va exista o majorare suplimentară de 10%, în plus faţă de majorarea Indicatorului Social de Referinţă.Totodată, în această perioadă este implementată o reformare a Sistemului Naţional Integrat de Management privind Dizabilitatea, astfel încât statul să garanteze cu adevărat respectarea drepturilor persoanelor cu dizabilităţi, adulţi sau copii, prin urmărirea gestionării dosarelor persoanelor cu dizabilităţi, a capacităţilor de la nivelul centrelor rezidenţiale şi nerezidenţilor de protecţie socială şi permiterea utilizatorilor autorizaţi din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Persoanelor cu Dizabilităţi la un acces mult mai rapid la informaţiile înregistrate în acest sistem informatic.