PSD cere drepturi egale pentru fermierii români
10 luni ago Pîrloagă Marian Comentariile sunt închise pentru PSD cere drepturi egale pentru fermierii români
În urma reuniunii Consiliului AgriFish de la nivelul Consiliului Uniunii Europene, întrunit recent pentru a dezbate asupra viitorului agriculturii europene, drepturile fermierilor români au fost, într-un final, respectate.
Ministrul social-democrat al agriculturii, Florin Barbu, a solicitat cu argumente susţinerea drepturilor fermierilor români privind eligibilitatea achiziţiei de animale de reproducţie prin intermediul programelor din cadrul Politicii Agricole Comune. Această reuşită este cu atât mai importantă cu cât trendul efectivelor de animale din ţara noastră înregistrează un trend descendent.În acest context, România consideră achiziţia de animale de reproducţie esenţială, întrucât acest deficit se răsfrânge şi asupra sectorului vegetal, a cărui rentabilitate scade în lipsa valorificării pentru creşterea animalelor. Interdependenţa dintre sectorul vegetal şi cel zootehnic, mai ales în contextul geopolitic actual, impune corelarea capacităţii celor două sectoare, iar în acest sens se solicită eligibilitatea cheltuielilor privind achiziţia de animale.