PSD Călărași preocupat de o problemă importantă: lipsa closetelor în zona Orizont
8 ani ago Pîrloagă Marian Comentariile sunt închise pentru PSD Călărași preocupat de o problemă importantă: lipsa closetelor în zona Orizont
La ședința Consiliului local de astăzi 23 februarie Ariciu Dumitru, consilierul PSD care are reputația de a interpela executivul Primăriei la fiecare ședință, a ridicat o problemă importantă, ca urmare a solicitărilor primite de la cetățeni. El a arătat că în zona Orizont, unde se organizează în mod repetat Târguri cu alimente, Târgul de primăvară, sau de Mărțișor, etc. locatarii din zonă reclamă că acolo nu sunt toalete. Ariciu se arată indignat că s-a discutat în a 2-a ședință a consiliului local pe anul în curs asupra a 9 toalete ce urmau a fi cumpărate cu prețul de 1450 lei/buc., dar în acea zonă încă nu s-au instalat. Consilierul PSD spune că l-au luat oamenii și l-au dus în spatele Cinema Orizont unde i-au arătat unde își fac nevoile…în văzul copiilor de la Școala de alături.
Directorul Direcției Tehnice din Primărie a arătat că cei de la Administrația Pieței trebuiau să realizeze amplasarea closetelor ecologice, ei nu și-au dat seama…
Ariciu a atras atenția că cei ce organizează un Târg trebuie să aibe o Autorizație, făcând referire la cea sanitară. Discuțiile au continuat privind indignarea cetățenilor. Primarul Drăgulin a recunoscut că oamenii din zonă au perfectă dreptate, și a dispus ca mâine dimineața să fie montate acolo 2 WC-uri ecologice.