PSD Călărași condamnă neefectuarea lucrărilor la Școala Gimnazială Carol I – Călărași. VIDEO

4 luni ago Pîrloagă Marian Comentariile sunt închise pentru PSD Călărași condamnă neefectuarea lucrărilor la Școala Gimnazială Carol I – Călărași. VIDEO

Împreună cu alți călărășeni respectabili și oameni politici locali și președintele org. municipale a PSD Călărași – ing. Marius Dulce a criticat dur modul în care Primăria Călărași a intervenit pentru a stopa lucrările de la Șimnaziul Carol I – sponsorizate de Alina Naghi. Nu aceasta era procedura corectă, Primăria era obligată să realizeze autorizarea legală de la începutul lucrărilor – a afirmat Marius Dulce.

 

El a arătat că va interveni și în ședința de Consiliu local, pentru că Primăria nu a acordat banii necesari reparațiilor școlii în timp util, ci cu întîrziere, fapt care va conduce la imposibilitatea de a se efectua lucrările de reparare a acoperișului deteriorat în timp util, în acest an. Dulce a arătat că aceste lucrări trebuiau începute de mult și finalizate la începerea anului școlar, nicidecum toamna tîrziu pe timp ploios. De menționat că liderul local al PSD a mai criticat și neefectuarea la timp a lucrărilor la alte Instituții de învățămînt școlar, dând exemple privind neputința administrației locale cu acoperișul luat de vînt al unei școli.