PSD CĂLĂRAȘI anunță că Ministerul Agriculturii a onorat solicitările agricultorilor. Iată cum…

6 luni ago Pîrloagă Marian Comentariile sunt închise pentru PSD CĂLĂRAȘI anunță că Ministerul Agriculturii a onorat solicitările agricultorilor. Iată cum…
PSD CĂLĂRAȘI: În urma întâlnirii dintre ministrul Agriculturii și protestatari a fost convenit un set de măsuri, ca răspuns la revendicările acestora. În urma discuțiilor a reieșit că unele dintre revendicări nu au un temei real, iar altele intra în contradicție cu regulamentele Uniunii Europene.
1) În privința acordării la timp a subvențiilor, protestatarii au solicitat doar ca acestea să se acorde în continuare ca și până acum. Deci pe fond, nu a exista o revendicare în această privință. În fapt, guvernul le-a dat fermierilor subvenții în avans. 95% dintre fermieri au primit deja subvenția de bază, iar termenul final este abia în luna mai.
2) Protestatarii nu au ridicat deloc problema prețului/accizelor la motorina pentru agricultură. În această privință, fermierii români beneficiază de maximum sprijinului pe care îl pot primi potrivit normelor europene (1,63 lei/litrul de motorină). În plus, Guvernul Ciolacu a acordat un sprijin suplimentar de 2 lei pe litrul de motorină pentru jumătate din cantitatea de motorină folosită de fermierii din sectorul vegetal. Practic, o parte importantă a fermierilor au primit de la guvern 3,63 de lei/ litrul de motorină folosit în agricultură, ceea ce înseamnă jumătate din prețul carburantului.
3) Referitor la solicitarea unor variante avantajoase de creditare, ministrul le-a comunicat protestatarilor că au deja una dintre cele mai avantajoase scheme: pot lua credite garantate de stat de la bănci (CEC și altele) în valoare de 5 ori subvenția, pe baza unei simple adeverințe de la APIA. De asemenea, există în transparență decizională atât o nouă formă de sprijin – creditul fermierului – precum și un act normativ care va permite suspendarea obligațiilor la plată în cazul fermierilor care se confruntă cu mari probleme din cauza secetei.
4) În privința solicitării ca România să nu mai importe cereale din Ucraina, ministrul i-a informat pe protestatari că, de luni bune, respectiv de la acordul cu Ucraina din 12 octombrie, “nu a mai intrat niciun bob” de cereale ucrainene în România, iar la Ministerul Agriculturii nu s-a depus până în prezent nicio licență de import, cum e prevăzut în acordul încheiat cu Ucraina.
5) Referitor la solicitarea diminuării sau eliminării controalelor APIA, ministrul le-a explicat protestatarilor că aceste controale sunt obligatorii pentru a putea obține banii europene. Toți fermierii din Uniunea Europeană sunt controlați cu privire la utilizarea corespunzătoare a fondurilor europene. Același lucru e valabil și în privința controalelor vamale.
6) Singura revendicare rămasă în discuție este reglementarea unei definiții a fermierului. Ministrul și-a manifestat toată deschiderea să țină cont de propunerile fermierilor atunci când vor fi formulate.
Măsuri convenite la ministerul Agriculturii:
1) Echivalarea categoriei de permis categoria B cu TR și a celei B1 cu TR1, precum și înmatricularea utilajelor doar pe baza înregistrării la primărie, fără obligativitatea CIV și ITP – termen: proxima ședință de guvern.
2) OUG pentru amânarea ratelor este în avizare la Consiliul Concurenței – termen: proxima ședință de guvern.
3) Măsura compensării cu 100 euro/ha pentru culturile din toamna anului 2022 – termen: 15 februarie 2024, iar plata până la 31 mai 2024.
4) Problemele sectorului zootehnic vor fi discutate cu reprezentanții sectorului luni, 15 ianuarie.
5) Referitor la condiționalitățile europene GAEC 7 și CAEC 8 privind rotația culturilor, respectiv suprafața care trebui lăsată pârloagă, România a depus un amendament de derogare care a fost adoptat de Consiliul de Miniștri și a fost trimis la Comisia Europeană în vederea aprobării. De fapt, chiar ministrul Barbu a fost cel care a solicitat la Bruxelles continuarea derogărilor pentru pârloagă și rotația culturilor, iar demersului României s-au alăturat 15 state membre. România a făcut tot ceea ce trebuia să facă.
6) S-a creat fondul de risc în valoare de 100 de milioane de euro, pentru despăgubirea fermierilor în caz de calamitate. Suma e compusă astfel: 40 mil. din subvenții, 30 mil. de la UE – sumă aprobată deja, 30 mil. de la bugetul național. Până la 31 ian. a.c. – trebuie trimise procesele verbale de calamități pentru 2023 și va fi elaborat actul normativ pentru despăgubiri.
7) Completarea regulamentelor de organizare și funcționare a agențiilor din subordinea Ministerului.
❗️ În finalul discuțiilor, reprezentanții protestatarilor au afirmat că, din punctul lor de vedere, nu mai au nicio problemă de rezolvat la Ministerul Agriculturii, dar cu toate acestea vor continua protestele în stradă.