PSD: Atractivitatea României pentru investitori este pozitivă, dar mai avem multe lucruri de făcut
2 ani ago Pîrloagă Marian Comentariile sunt închise pentru PSD: Atractivitatea României pentru investitori este pozitivă, dar mai avem multe lucruri de făcut
La început de an, cred că avem nevoie ca decidenţii politici, respectiv Guvernul şi instituţiile statului, să întocmească o retrospectivă pragmatică a stadiului în care se află în prezent România, din punct de vedere economic şi al atractivităţii investiţionale, mai ales pentru a înţelege care ar trebui să fie priorităţile viitoare.
PSD: În încercarea de a localiza poziţia României în harta economică a lumii şi a fluxului de capital global, consider că este absolut necesară o vizualizare a ghidului Băncii Mondiale, în care sunt analizate elementele mediului de afaceri şi uşurinţa cu care investitorii pot accesa piaţa românească pentru a îşi deschide un punct de lucru.Acest ghid internaţional, intitulat „Doing Business”, în traducere „Dezvoltarea afacerilor”, informează investitorii cu privire la cadrul de reglementare în care un investitor îşi poate desfăşura o afacere în ţara respectivă. Cuprinzând 190 de ţări, acest catalog ia în calcul 11 indicatori importanţi pe întregul parcurs al operării unei afaceri, de la paşii necesari deschiderii şi durata aferentă birocraţiei, până la închiderea ei.Urmărind acest ghid, aflăm că România se află pe locul 55 în lume din punct de vedere al uşurinţei cu care se pot derula afaceri. Totuşi, la nivelul Uniunii Europene această poziţie nu este una de invidiat.
PSD: Ţările cu care ne comparăm noi în competiţia pentru atragerea capitalului la nivel global, mai precis cele din regiunea noastră care au, de asemenea, acces către piaţă europeană şi o putere a pieţei naţionale asemănătoare, sunt cotate mult mai bine. Culmea, chiar şi Moldova, o ţară în care România aduce o importantă infuzie de capital, se află în faţa noastră în acest clasament, ocupând locul 48.Explicaţia acestui fenomen constă în existenţa, în continuare, a punctelor la care scorul României este scăzut, un bun exemplu în acest sens fiind dificultatea cu care un investitor poate aduce electricitate către o locaţie nouă. Analizând în detaliu situaţia, aflăm că atât procedurile birocratice prin care un investitor trebuie să treacă, precum şi costul financiar al unei astfel de iniţiative, depăşesc în ţara noastră cu mult echivalentul din ţările din Europa. Este lesne de înţeles că un investitor ce doreşte să construiască un complex de afaceri sau o fabrică, pentru care are nevoie de mult teren, preferabil în afara unei localităţi, va fi tentat să îşi mute opţiunea, respectiv centrul de prelucrare, către o altă destinaţie. Astfel, România poate pierde şi capital, dar şi potenţialul de creare de noi locuri de muncă. Un exemplu similar este cel ce priveşte uşurinţa cu care se pot obţine permisele de construcţii, România fiind în coada clasamentului în această privinţa.