PSD anunță că Legea privind decontarea serviciilor medicale pentru terapia durerii a fost publicată în Monitorul Oficial

10 luni ago Pîrloagă Marian Comentariile sunt închise pentru PSD anunță că Legea privind decontarea serviciilor medicale pentru terapia durerii a fost publicată în Monitorul Oficial

Noile prevederi instituie dreptul asiguraţilor de a beneficia de servicii medicale pentru vindecarea bolii, pentru prevenirea complicaţiilor acesteia, pentru recuperarea după boală, precum şi pentru terapia durerii.

 

Astfel, în cazul asiguraţilor care beneficiază de serviciile medicale pentru terapia durerii, managementul durerii se realizează în cadrul medicinei bazate pe dovezi, în mod integrat şi interdisciplinar, pe baza ghidurilor de practică medicală, protocoalelor naţionale de practică medicală, protocoalelor operaţionale de practică medicală sau a protocoalelor terapeutice.

De asemenea, noua lege instituie dreptul asiguraţilor la servicii medicale pentru terapia durerii, respectiv ansamblul de servicii medicale de diagnosticare, tratament şi monitorizare a pacienţilor de toate vârstele, copii sau adulţi, cu dureri acute sau cronice, pentru îmbunătăţirea calităţii vieţii acestora prin controlul sau înlăturarea durerii.În acest sens, Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Educaţiei, alături de celelalte ministere şi instituţiile cu reţea sanitară proprie, vor elabora strategia privind formarea profesională în managementul durerii, precum şi strategia privind educarea pacienţilor pentru prevenirea şi terapia durerii.