PSD a iniţiat creşterea substanţială a veniturilor românilor la începutul anului. COMUNICAT

2 ani ago Pîrloagă Marian Comentariile sunt închise pentru PSD a iniţiat creşterea substanţială a veniturilor românilor la începutul anului. COMUNICAT

La începutul acestui an au intrat în vigoare o serie de creşteri de venituri ale populaţiei, precum şi alte măsuri de sprijin, decizii care au fost luate de către coaliţia de guvernare în cea mai mare parte datorită iniţiativelor PSD.

Partidul nostru este preocupat îndeaproape de susţinerea categoriilor vulnerabile şi asigurarea echităţii sociale, mai ales în contextul actual economic, unul dificil nu doar pentru România, ci şi pe plan internaţional.PSD a intrat la guvernare exact din acest motiv, acela de a contribui la o viaţă mai bună pentru toţi românii. În acest sens, am direcţionat întreaga capacitate strategică, managerială şi administrativă spre elaborarea politicilor publice şi acţiunilor concrete de susţinere a populaţiei, astfel încât românii să poată traversa în condiţii optime şi decente această perioadă de crize suprapuse.Astfel, la începutul acestui an, salariul minim a fost majorat de la 2.550 de lei la 3.000 de lei, respectiv cu 17,6%. De asemenea, salariul minim net creşte de la 1.524 de lei la 1.863 de lei, cu 22,2%. În total, de aceste decizii beneficiază 2,2 milioane salariaţi, majoritatea angajaţi în sistemul privat.Salariul minim în construcţii a fost mărit, de asemenea, de la 3.000 de lei la 4.000 de lei, fapt ce determină alte majorări în lanţ ale tuturor salariilor din acest domeniu mai mici de 10.000 de lei, ca efect direct al acordării unor facilităţi fiscale. La acest capitol, vorbim de un număr de 570.000 de salariaţi beneficiari.Nu doar salariaţii vor profita de creşteri ale veniturilor, ci şi pensionarii, cărora PSD le acordă respectul cuvenit după o viaţă de muncă.
De la 1 ianuarie a.c., punctul de pensie a crescut de la 1.586 de lei la 1.785 de lei, respectiv cu 12,5%, peste 4,75 milioane de pensionari urmând să primească astfel pensii mai mari.Tot pentru seniorii noştri s-a decis creşterea pensiei minime, de la 1.000 de lei la 1.125 de lei, ceea ce înseamnă un plus de 12,5%. Această creştere nu se acordă celor care nu au muncit, cum în mod eronat se mai afirmă referitor la pensia minimă. Pensia minimă li se cuvine persoanelor care au îndeplinit cel puţin stagiul minim de cotizare, la fel ca şi în cazul celorlalte pensii, au îndeplinit vârsta de pensionare, cărora însă, din cauza legislaţiei deficitare din perioada în care au fost în activitate, li s-a calculat o pensie mai mică decât cea care ar fi trebuit să corespundă unui salariu minim pe economie. În astfel de situaţii se află aproape 1,15 milioane de beneficiari.Nu în ultimul rând, în acest an se va acorda un sprijin pentru pensionarii cu venituri mici, respectiv de 1.000 de lei anual pentru cei cu pensia sub 1.500 de lei, 800 lei pentru cei cu pensia între 1.501 şi 2.000 de lei şi 600 lei pentru cei cu pensia între 2.001 şi 3.000 de lei. Aceste ajutoare se vor primi de către beneficiari în două tranşe egale, prima în ianuarie şi a doua în octombrie.Măsura a fost adoptată de Guvern la propunerea PSD, care a insistat pentru impunerea unei creşteri diferenţiate a veniturilor pensionarilor, astfel încât cei cu pensiile mai mici, respectiv cei mai vulnerabili în faţa inflaţiei şi a creşterilor de preţuri, să beneficieze de o creştere mai mare a veniturilor decât cei cu pensii mai mari. De această susţinere vor beneficia un număr de 4,25 milioane de pensionari.Creşterile menţionate ale acestui segment al populaţiei demonstrează, incontestabil, oportunitatea prezenţei PSD la guvernare. În acest an, vom continua seria măsurilor de sprijin, astfel încât românii să fie afectaţi cât mai puţin posibil de situaţia dificilă din prezent.