Primarul com. Jegălia, prefectul jud. Călărași și specialiști ai ANSVA au avut o acțiune de informare/conștientizare a cetățenilor din Jegălia. VIDEO

2 ani ago Pîrloagă Marian Comentariile sunt închise pentru Primarul com. Jegălia, prefectul jud. Călărași și specialiști ai ANSVA au avut o acțiune de informare/conștientizare a cetățenilor din Jegălia. VIDEO

Astăzi 17 august 2018 la orele 09.00 primarul Aurel Vasile a convocat conducerea Prefecturii Călărași, specialiști  ai ANSVA, pe consilierii locali, crescătorii de animale și cetățenii din comună pentru a-i informa privind riscurile răspândirii pestei porcine africane în com Jegălia și localitățile învecinate. Sala de ședințe a Primăriei a fost neîncăpătoare dar s-a reușit o informare eficace a cetățenilor. Încă de dinainte de ședință primarul s-a arătat îngrijorat de numărul extrem de mare de sacrificări ale porcilor din comună. Împreună cu prefectul George Iacob și medici de la ANSVA au redus panica creată în rândul populației. Primarul a cerut informări corecte și la timp pentru a se preveni astfel de situații. Toată noaptea trecută în comună s-au tăiat porcii…

În discuție, înainte de a se începe discuția publică s-au adresat mai multe întrebări privind lipsa unor măsuri cum ar fi nemontarea unor filtre de biosecuritate pe străzile din localități. S-a întrebat de ce nu sunt montate filtre la trecerile cu bacul dinspre baltă de ex la Pietroiu sau Unirea, lipsa acestora permițând propagarea virusului. S-au arătat că pesta a fost identificată la un producător de uruială pentru animale, care folosea cereale din zone posibil afectate pentru producerea de uruială, pe care a vândut-o bine mersi prin județele învecinate. S-a cerut o informare la timp a presei și a cetățenilor cu toate constatările specialiștilor veterinari și o informare asupra măsurilor ce trebuiesc luate pentru a se opri răspândirea bolii.

S-a arătat că presa nu a fost informată despre numărul de porci depistați morți/gospodărie cu sumele de bani alocate/ kg de animal ucis. Nu se alocă 5lei/kg iar ANSVA a informat că este între 8-12 lei. Banii se vor acorda conf. prevederilor legale într-o perioadă de 3 luni. Au intervenit consilierii care au arătat că nu se știe cum sunt cântăriți porcii. Primarul vorbește despre panica/psihoza creată și de tăierile de animale…S-a discutat despre modul de trasmitere a bolii, despre importurile de animale din alte țări, despre istoricul bolii și condițiile geografice dar și oamenilor care favorizează extinderea virusului.

Primarul a ținut legătura permanent cu prefectul județului, iar la sosirea acestuia a insistat ca discuțiile să fie prezentate cetățenilor. Din gură în gură s-a creat panica ce a condus la tăierea porcilor din comună. George Iacob, prefectul județului s-a prezentat și a cerut prezentarea specialiștilor George Alexandru și Viorel Andrei din ANSVA dar și medicilor din localitate.
Virusul este rezistent la temperaturi scăzute la congelator poate rezista si 2 ani, este rezistent in fecale, cadavre, in carne proaspata poate rezista pana la 6 luni. Rezista pana la 60 grade celsius. Nu s-a depistat antidotul încă…

Condițiile legale minime de securitate din gospodării au fost enumerate:
– omul să se gandeasca la comunitate, sa nu fie egoist…
– respectarea condițiilor de igiena, porcul ingradit fara contact cu alte animale
– hainele schimbate după lucrul cu porcii,
– folosirea de soluții dezinfectante 3% sodă restul apă, spălarea pe maini.
– interdictia de a se intra in zona animalelor,
– interzicerea montelor,
– evitarea aducerii ierbii de la camp,
– interdicția comerțului cu carne și animale
– interzicerea creșterii porcilor în semi-libertate, la cantoane…

S-au arătat primele simptome ale bolii și cum trebuie acționat…petele roșii vineții, lipsa poftei de mancare. Ce nu trebuie făcut…ce trebuie făcut…cum se acționează…De luni nu se va intra in curțile oamenilor ci se va solicita inventarierea lor. Se va discuta cu oamenii din poartă în poartă. Asta a cerut primarul, ca oamenii să fie lămuriți. Să nu mai fie speriați oamenii și acționat politicos, cu tact…așa a cerut primarul Vasile Aurel. Oamenii trebuie convinși că nu li se vor lua porcii, munca lor din care mulți își asigură existența. S-a vorbit despre despăgubiri, crotalierea porcilor dar mai ales despre interdicția de a se crește porci acolo unde au fost focare între 3 – 7 ani. Totodată s-a vorbit și despre sancțiuni….

De menționat intervenția primarului din Jegălia care s-a adresat consilierilor și cetățenilor.