Primăria repară străzile. Pe de altă parte utilajele grele le strică. VIDEO

2 ani ago Pîrloagă Marian Comentariile sunt închise pentru Primăria repară străzile. Pe de altă parte utilajele grele le strică. VIDEO

Astăzi 18.04.2018 mi s-a reconfirmat certitudinea asupra celor care strică șoselele din municipiul nostru minunat. Încă de la intrare din oraș sunt amplasate pe strada Sloboziei mai multe indicatoare care interzic traficul greu în localitate. Un indicator este amplasat chiar în fața Liceului Auto, dar nu este văzut… El interzice/ar trebui să interzică accesul în municipiu al autovehiculelor cu greutate mai mare de 2,8 tone. Alte indicatoare interzic accesul autocamioanelor sau tractoarelor. DEGEABA. Astăzi pe la orele 08, 3 tractoare agabaritice au intrat în municipiu. Nu au fost conduse eronat de GPS ci au vrut să scurteze drumul către…Chiciu. Au pătruns cu tupeu pe strada Sloboziei până la STOP, au trecut pe sub nasul Primăriei și al Consiliului Județean ca să ajungă și să blochezze traficul aglomerat de la Spital.

 

S-au montat/ se vor monta niște camere video pe străzile aglomerate. Și ce dacă? Ce eficiență au dacă pe conducătorii de autovehicule grele îi doare la bască? În imagini locul pe unde au intrat și pe unde au ajuns, ignorând semnele de circulație….

Aflăm că nici acum nu au fost montate acele automate speciale pentru taxarea traficului greu, și înțelegem că noi călărășenii trebuie să suportăm reparația străzilor scufundate cu tot cu instalațiile de apă. Chiar nu putem urma exemplul celor din Slobozia, nu mai zic din Silistra pentru a fi eficienți în blocarea și sancționarea traficului greu prin municipiu?