Primăria Independența a investit în seturi de pahare pt. whisky, vin, cești cafea, termose…
3 ani ago Pîrloagă Marian Comentariile sunt închise pentru Primăria Independența a investit în seturi de pahare pt. whisky, vin, cești cafea, termose…
Veselă de 32 milioane de lei vechi pentru Primăria Independența
Dezvoltarea comunei Independența cunoaște un progres considerabil pe mandatul primarului Gabriel Rădulescu. Preocupat pentru foarte buna desfășurare a evenimentelor organizate de primărie sau cetățeni, acesta a cunpărat prin SEAP vesela necesară.
18 seturi de pahare whisky, alte 18 seturi de pahare cu picior, 18 seturi de cafea arcopal, 15 termose de 1,5 litri, 15 fețe de masă pentru 12 persoane au fost considerate drept prioritate pentru a fi achiziționate. În acest timp, gurile rele ale consilierilor din opoziție ne indică cum s-a furat dușumeaua, ușile, gardul și sobele de la școala Vișinii pentru că s-a retras paza și nu s-a instalat vreun sistem de supraveghere. IPJ Călărași chiar a sancționat cu amendă acest lucru.
Tot gurile rele ale consilierilor locali din opoziție, firește arată cum acoperișul unor clădiri publice s-a surpat iar clădirile necesită reparații urgente. În aceste condiții primarul Gabriel Rădulescu expune presei fidele viziunea sa despre dezvoltare – fără a pomeni de seturile de pahare cumpărate. Tăiatul ierbii din cele trei sate este importantă pentru primarul PSD venit de la PNL. El a mărit norma celor care lucrau pentru curățenia spațiilor publice a tăiatului ierbii și a curățeniei. G. Rădulescu: Cu efortul făcut cu cei cu cei șase băieți o să vă spun că am reușit să facem curățenie. Este un efort colosal asta vă spun…a declarat domnul primar, ca preocupare și parte a viziunii sale despre administrație unui trust important de presă.
Fotografiile sunt exemplificative/ nu l-am putut contacta telefonic pe dl primar să ne vorbească despre dezvoltarea localității, deși acesta are o strategie care îl remarcă față de alți primari. Vom reveni.
Foto: incredibilia.ro. distracții cotidiene.ro