Primăria Călărași și Muzeul Municipal și-au deschis porțile pentru “ Școala Altfel“ elevilor Școlii Gimnaziale Nicolae Titulescu Călărași
4 săptămâni ago Pîrloagă Marian Comentariile sunt închise pentru Primăria Călărași și Muzeul Municipal și-au deschis porțile pentru “ Școala Altfel“ elevilor Școlii Gimnaziale Nicolae Titulescu Călărași
Astăzi, 6.11.2023, în cadrul Programului național “ Școala Altfel“, elevii clasei I B din cadrul Școlii Gimnaziale Nicolae Titulescu Călărași, conduși de către doamna profesor pentru învățământul primar Iordănescu Georgiana au vizitat Primăria Municipiului Călărași.
La acest eveniment, micii învățăcei au fost așteptați de către domnul viceprimar Nicolae Dragu și de către directorul de cabinet, Iordănescu Alexandru.
În urma vizitării fiecărui cabinet din Primăria Călărași, școlarii au trăit o experiență fantastică, la final declarând că iși doresc să învețe foarte bine, iar mai târziu, peste ani, să ocupe unul din posturile primăriei, pentru a ajuta cetățenii acestui oraș, fiind extreme de surprinși de câte probleme legate de municipalitate se ocupă oamenii din Primăria Călărași.
Domnul viceprimar Nicolae Dragu, după ce a dat câteva detalii despre istoria municipiului Călărași, i-a felicitat și premiat pe micii elevi, apoi le-a sugerat că doar prin învățătură și seriozitate pot ajunge în viață acolo unde își propun. La recomandarea acestuia, elevii au mers într-o scurtă vizită și la Muzeul Municipal Călărași unde au descoperit misterele trecutului, aflând totodată, cu surprindere, că vechiul nume al orașului nostru era Lichirești, dar și istoria actualului nume, Călărași.
Elevii clasei I B de la Școala Gimnazială Nicolae Titulescu, împreună cu doamna învățătoare Iordănescu Georgiana mulțumesc Primăriei Municipiului Călărași pentru implicarea de care a dat dovadă în cadrul Programului național “ Școala Altfel“,când aceștia au posibilitatea să experimenteze lucruri noi.