Președintele Iliuță a semnat pentru cumpărarea a două buc. sherp amfibian cu 1.617.000,00 lei + TVA

9 luni ago Pîrloagă Marian Comentariile sunt închise pentru Președintele Iliuță a semnat pentru cumpărarea a două buc. sherp amfibian cu 1.617.000,00 lei + TVA
Consiliul Județean Călărași implementează, în parteneriat cu Municipalitatea Pavlikeni, Regiunea Veliko-Tarnovo din Bulgaria și Inspectoratul de Jandarmi Județean Călărași ”General de brigadă Barbu Pârăianu”, proiectul “MANAGEMENTUL EFICIENT AL SITUAȚIILOR DE URGENȚĂ ÎN REGIUNEA TRANSFRONTALIERĂ CĂLĂRAȘI VELIKO TARNOVO”, cod e-MS ROBG-481.
Astăzi, președintele CJ, Vasile Iliuță, a semnat contractul pentru acest proiect finanțat prin PROGRAMUL INTERREG V-A ROMÂNIA-BULGARIA, AXA 3: O REGIUNE SIGURĂ, având ca obiectiv specific îmbunătățirea managementului comun al riscului în regiunea transfrontalieră și se adresează comunităților de pe ambele maluri ale Dunării (Călărași și Veliko-Tarnovo), urmărind soluționarea diferitelor situații de urgență, valoarea eligibilă a proiectului fiind de 949 799,45 Euro.
La semnarea contractului au fost prezenți vicepreședinții CJ, Ion Samoilă și Mihăiță Beștea și administratorul public al județului, Mihai Bogdan.
Consiliul Județean Călărași achiziționează echipamente de intervenție specializate, având ca beneficiar final Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență ”Barbu Știrbei” Călărași: două autovehicule cu capacitate de trecere crescută, în valoare de 1.617.000,00 lei, la care se adaugă TVA, ce pot rula atât pe drumuri publice cât și pe teren accidentat (teren mlăștinos, canale de irigații, vaduri etc.) dar și în situații meteo periculoase (zăpezi abundente, viscol);
Municipalitatea Pavlikeni efectuează lucrări de reabilitare în zona albiei râului Mihalska și Lomya pentru îmbunătățirea cursului acestora, în vederea prevenirii inundațiilor în zonă;
Inspectoratul de Jandarmi Județean Călărași achiziționează: un vehicul de teren echipat cu camere de vizibilitate redusă, bărci echipate cu camere cu vizibilitate redusă pentru intervenție și pază în zonele inundate; stație de lucru cu hartă GPS și aplicație pentru maparea zonelor de inundații sau de incendiu, care vor servi și pentru monitorizarea zonelor de intervenție în timp real și a intervenției personalului.
În cadrul proiectului vor fi semnate 9 parteneriate comune de către ambele regiuni, precum și o strategie comună și un plan de acțiuni în situații de urgență, vor fi organizate exerciții comune româno-bulgare în domeniul situațiilor de urgență.
 Utilizarea eficientă a forțelor și a noilor echipamente în timpul îndeplinirii misiunilor vor permite:
– Menținerea riscurilor identificate la niveluri acceptabile;
– Asigurarea unui nivel ridicat de protecție pentru cetățeni;
– Asigurarea intervenției în timp util, cu eficiență maximă, în termenii de răspuns stabiliți de normele în vigoare;
– Limitarea pierderilor de viață, a pagubelor materiale și a efectelor adverse asupra mediului.
✔️Rezultatele proiectului vor contribui la îmbunătățirea calității gestionării comune a riscurilor, prin acțiuni de prevenire și intervenție.