Pompierii călărășeni au acționat la inundațiile din județ, și pentru degajarea a doi arbori care au căzut pe spaţiul public în mun. Călărași

7 ani ago Pîrloagă Marian Comentariile sunt închise pentru Pompierii călărășeni au acționat la inundațiile din județ, și pentru degajarea a doi arbori care au căzut pe spaţiul public în mun. Călărași

Intervenţii la inundaţii în mai multe localităţi ale judeţului Călăraşi în urma ploilor torenţiale căzute într-un interval scurt de timp

Pompierii militari din cadrul I.S.U. Călăraşi au fost angrenaţi timp de aproximativ trei ore în misiuni contra-cronometru de salvare a locuinţelor şi gospodăriilor cetăţeneşti afectate de precipitațiile abundente în localităţile Olteniţa, Călăraşi, Budeşti, Frumuşani şi Modelu

În urma ploilor torenţiale abundente, ce au căzut în zona municipiilor Oltenița şi Călăraşi într-un interval scurt de timp, dispeceratul I.S.U. „Barbu Ştirbei” al judeţului Călăraşi a fost anunţat despre producerea mai multor inundaţii de gospodării în localităţile: Olteniţa, Călăraşi, Budeşti, Frumuşani şi Modelu, existând risc de inundare a mai multor locuinţe.

            Echipaje specializate de pompieri militari din cadrul subunităţilor I.S.U. Călăraşi au acţionat timp de aproximativ trei ore pentru evacuarea apei din 13 gospodării, care au fost afectate de inundaţii, în urma precipitaţiilor abundente căzute într-un interval scurt de timp.

Astfel, echipaje specializate de pompieri militari din cadrul subunităţilor I.S.U. „Barbu Ştirbei” al judeţului Călăraşi au fost solicitate, prin apelul unic de urgenţă 112, să acţioneze cu autospeciale și motopompe în data de 03.07.2017 (în intervalul orar 18.00 – 21.00 pe cod portocaliu de precipitaţii şi rafale puternice de vânt), pentru evacuarea apei acumulate în exces în treisprezece gospodării cetăţeneşti.

Trebuie menţionat că exista pericolul ca pereții exteriori ai mai multor locuinţe să se surpe din cauza apei acumulate în exces în gospodării, însă prin intervenţii eficiente, salvatorii au reuşit în timp util să înlăture această posibilitate, diminuând considerabil efectele negative ale acestor situaţii de urgenţă, valoarea bunurilor salvate fiind estimată în acest caz la suma de aproximativ 500.000 de lei

 

 

Pompierii milittari din cadrul Detaşamentului Călăraşi au intervenit pentru degajarea a doi arbori care au căzut pe spaţiul public din municipiul Călăraşi din cauza efectelor fenomenelor meteo periculoase

 

În data de 3 iulie 2017, în intervalul orar 17.30 – 20.00, pompierii profesionişti din cadrul Detaşamentului Călăraşi au intervenit pentru degajarea a doi arbori căzuţi în spaţiul public, care puneau e în pericol siguranţa cetăţenilor. Pompierii militari au intervenit cu autospeciale şi echipamente specifice (motoferăstrau, toporaşe, cordiţe) pe strada Muşeţelului, în dreptul imobilului J 32, scara A, cât şi pe Bulevardul Nicolae Titulescu, în dreptul imobilului N 13, scara 2. În cazul primei intervenţii, pe strada Muşeţelului, pompierii călărăşeni au reuşit rapid să înlăture copacul căzut din cauza rafalelor puternice de vânt, nefiind înregistrate pagube materiale. Pe Bulevardul Nicolae Titulescu intervenţia a fost mai complexă, dat fiind că respectivul copac de mari dimensiuni doborât de furtură era căzut atât peste cablurile de electricitate, cât şi pe un autoturism parcat ce aparţinea unui cetăţean din zonă. În acest al doilea caz, pe Bulevardul Nicolae Titulescu, pompierii militari au intervenit în cooperare cu angajaţi ai Primăriei Călăraşi, care au adus la locul intervenţiei o autospecială cu nacelă, foarte folositoare în acest gen de intervenţii.

 

Un bărbat în vârstă de 48 de ani şi-a pierdut viaţa în localitatea Ulmeni, după ce a căzut peste el o grindă de beton armat de aproximativ două tone

 

În data de  3 iulie 2017, ora 15.23, pompierii militari din Olteniţa au fost solicitaţi să intervină de urgenţă în localitatea  Ulmeni, în zona fostului combinat de porcine, unde o persoană de sex masculin ar fi fost surprinsă şi accidentată grav de căderea unei grinzi dintr-o hală dezafectată. La locul accidentului s-au deplasat pompierii din Olteniţa cu o autospecială de descarcerare, dar şi o autospecială a Serviviului Judeţean de Ambulanţă din municipiul Olteniţa. La sosirea echipajului de descarcerare la locul tragediei a fost identificată o persoană de sex masculin, S.I., în vârstă de 48 de ani, care era prinsă sub o grindă din beton armat, care avea o greutate de aproximativ două tone. Pentru a putea extrage victima de sub grinda de beton, pompierii militari din Olteniţa au folosit depărtătorul hidraulic din dotarea autospecialei de descarcerare şi în scurt timp aceasta a fost scoasă de sub greutatea betoanelor. Victima prezenta leziuni majore, incompatibile cu viaţa, astfel că personalul medical încadrat pe ambulanţa S.A.J., în urma examinării, a declarat decesul persoanei.

                             Purtător de cuvânt al I.S.U. „Barbu Ştirbei” Călăraşi

Plutonier adjutant Tătăranu Ştefan-Ovidiu