Polițiștii călărășeni îi saltă pe infractori. Fapte și nu vorbe…
7 ani ago Pîrloagă Marian Comentariile sunt închise pentru Polițiștii călărășeni îi saltă pe infractori. Fapte și nu vorbe…
BULETIN DE PRESĂ
Reținut de polițiști pentru furt de telefon mobil
Polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Municipiului Călărași au reținut un bărbat de 28 ani din municipiul Călărași, care ar fi sustras dintr-un magazin telefonul mobil aparținând unei vânzătoare. La data de 01 noiembrie 2017, în urma investigațiilor efectuate, polițiștii au identificat pe bărbatul care în urmă cu o săptămână, profitând de atenția unui lucrător comercial, i-ar fi sustras telefonul mobil aflat lângă casa de marcat. Bărbatul, bănuit de comiterea furtului, a fost reținut și depus în Centrul de Reținere și Arest Preventiv Călărași.
Acțiune a polițiștilor pentru verificarea activităților comerciale cu mărfuri din import
La data de 01 noiembrie 2017, polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice și Serviciul Rutier, cu sprijinul specialiștilor din cadrul Direcției Agricole Călărași și Direcției Sanitar Veterinare și pentru Protecția Alimentelor Călărași, au efectuat un filtru rutier mobil pe DN 3A între localitățile Dragalina și Perișoru. Scopul activităților desfășurate a fost verificarea activităților comerciale cu mărfuri provenite din import sau achiziţii intracomunitare, prevenirea și sancționarea neregulilor din acest domeniu și protejarea populației împotriva comerțului cu produse alimentare neconforme. Au fost verificat 18 autovehicule și persoane fizice, fiind aplicate 8 sancțiuni contravenționale, cu o valoare a amenzilor de 31.500 lei. Ca măsuri complementare, polițiștii au reținut un permis de conducere și au retras două certificate de înmatriculare.
Mandate de executare a pedepsei cu închisoarea, puse în aplicare de polițiștii din Călărași
La data de 01 noiembrie 2017, poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Călărași au pus în aplicare trei mandate de executare a pedepsei cu închisoare, emise de instanțele de judecată. Persoanele condamnate au fost depuse în penitenciar. A fost depistat un bărbat de 27 ani, din municipiul Călărași, condamnat de Tribunalul Călărași la 3 ani și 2 luni de închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat și proxenetism. Acesta era urmărit de la sfârșitul lunii octombrie 2017.
Un bărbat de 32 ani din municipiul Călărași, pe numele căruia Judecătoria Călărași a emis la data de 01 noiembrie 2017 un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, fiind condamnat la 5 ani și 6 luni de închisoare, a fost prins de polițiști.
O femeie de 50 ani din municipiul Călărași, condamnată de Tribunalul Călărași la 3 ani și 10 luni de închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat și proxenetism, a fost prinsă de polițiști. Aceasta era urmărită la nivel național.
Persoanele condamnate au fost depuse în penitenciare pentru executarea pedepselor.
Activitățile s-au desfășurat de polițiștii de investigații criminale cu sprijinul cu sprijinul polițiștilor din cadrul Poliței Municipiului Călărași și Serviciului pentru Acțiuni Speciale Călărași.