Podul peste Dunăre de la Brăila este realizat 80%. La Călărași este doar în promisiunile politicienilor…

2 luni ago Pîrloagă Marian Comentariile sunt închise pentru Podul peste Dunăre de la Brăila este realizat 80%. La Călărași este doar în promisiunile politicienilor…

Ministrul Transporturilor  Sorin Grindeanu, a declarat după o vizită pe şantierul podului suspendat peste Dunăre de la Brăila, că va găsi soluţii în vederea relocării tuturor utilităţilor din zona podului, în aşa fel încât obiectivul să fie dat în circulaţie până la sfârşitul anului viitor, aşa cum prevede contractul, relatează Agerpres.

Podul suspendat peste Dunăre este cea mai mare lucrare de infrastructură din România din ultimii 30 de ani. Licitaţia pentru execuția sa a fost câştigată, în ianuarie 2018, de asocierea Italia şi  Japonia. Au fost alocate fonduri nerambursabile în valoare de aproximativ 363 de milioane de euro, din Fondul European de Dezvoltare Regională. Banii au avut ca destinație construirea podului, și realizarea unei reţele de drumuri de 23 kilometri, ce vor face legătura cu podul.

Podul are o lungime de 1.974 de metri, dintre care 1.120 de metri reprezintă deschiderea centrală. I se mai  adaugă două deschideri laterale de 489 de metri pe malul dinspre Brăila şi 364 de metri pe malul dinspre Tulcea. La momentul finalizării, va fi al treilea pod din Europa din punct de vedere al deschiderii centrale şi al lungimii. Vor fi patru benzi de circulaţie a câte 3,50 metri lăţime fiecare, alte patru benzi de încadrare a câte 0,5 metri lăţime fiecare, și două acostamente de 1,50 metri lăţime şi o zonă mediană cu lăţimea de 3 metri. La acestea se adaugă, și  două benzi pentru traficul pietonal, biciclete de  2,80 metri lățime fiecare.

Potrivit lui Grindeanu s-au terminat circa 90% din terasamente, sunt atacate toate structurile şi toate podeţele, în proporţie de 80% sunt deja finalizate. Pe zona judeţului Tulcea, pe zona aferentă pentru deschiderea traficului, pe zona de terasament suntem gata pe 50%, iar toate structurile şi podeţele sunt atacate. La pod progresul fizic este de 63%, iar cel financiar de 56%. Cu eforturi, vom reuşi să deschidem în decembrie 2022 traficul pe Podul suspendat peste Dunăre. Podul, oricum, în noiembrie va fi finalizat.