PNL: Veteranii români din teatrele de operaţii sunt eroii dintre noi care au pus bazele României sigure şi ocrotite de astăzi!

3 săptămâni ago Pîrloagă Marian Comentariile sunt închise pentru PNL: Veteranii români din teatrele de operaţii sunt eroii dintre noi care au pus bazele României sigure şi ocrotite de astăzi!
PNL: Astăzi, 11 noiembrie, trebuie să ne amintim şi să îi cinstim cu recunoştinţa noastră pe veteranii teatrelor de operaţii în care Armata Română şi, alături de ea, celelalte structuri din sistemul de apărare, siguranţă naţională şi ordine publică, au participat, participă şi vor mai participa în viitor.

Aceasta deoarece, pe lângă eroismul şi sacrificiul de sine de care au dat dovadă – pentru că orice veteran întors din teatrele de operaţii a sacrificat ceva în timpul în care a fost acolo: poate sănătatea, poate liniştea sa sufletească, dar aproape sigur a sacrificat tinereţea pe care ar fi putut să o petreacă alături de cei dragi, mângâierile părinţilor, zâmbetul soţiei, primii paşi ai copilului sau strângerile de mână ale prietenilor – , ei sunt eroii dintre noi datorită cărora România nu este astăzi precum vecinii săi, adică expusă urgiei de la Est, ci paşnică şi sigură, ocrotită de braţele armate ale celor mai mari puteri ale timpului nostru!
Pentru că, deşi poate uneori nu ne dăm seama, unul dintre marile visuri ale înaintaşilor noştri, pentru care mulţi dintre ei şi-au jertfit chiar viaţa, s-a îndeplinit: România nu mai este singură. Românii nu mai sunt expuşi vântului sălbatic de foc şi grindinei de oţel care se abate periodic asupra acestor părţi ale Europei, dinspre depărtările sălbatice ale Siberiei.
Noi, românii de astăzi, am uitat pentru prima dată în istoria noastră ce înseamnă alarma antiaeriană. Am uitat să curăţăm şi să îngrijim adăposturile antiaeriene pentru că ştim că nu va mai fi nevoie de ele. Și, mai ales, am uitat ceea ce, până înaintea celui de-al Doilea Război Mondial, era de la sine înţeles: că fiecare generaţie trebuie să-şi dea tributul de sânge pentru apărarea Patriei. Și am putut uita acestea doar pentru că veteranii noştri şi-au făcut datoria de aliaţi ai celor mai puternice democraţii ale lumii, arsenalele lumii libere de astăzi. Pentru că apartenenţa la o alianţă nu presupune doar drepturi, ci şi multe, dar onorante obligaţii!