PNL: Depunem un pachet de măsuri pentru reîntregirea familiilor de români în România este o necesitate! Putem stopa declinul demografic

1 an ago Pîrloagă Marian Comentariile sunt închise pentru PNL: Depunem un pachet de măsuri pentru reîntregirea familiilor de români în România este o necesitate! Putem stopa declinul demografic

PNL va depune  un pachet de măsuri legislative care să stimuleze reîntregirea familiilor de români în ţara natală, în România

”Peste 160 de mii de copii rămaşi în ţară au unul sau ambii părinţi plecaţi la muncă în străinătate. Mii de familii se reîntregesc anual, nu în România, ci în alte state ale Uniunii Europene, acolo unde soţul sau soţia îşi aduce şi partenerul şi copiii, uneori şi bunicii. Astăzi, sute de mii de copii români se nasc în Italia, Marea Britanie, Spania, Franţa, iar şansele ca aceştia să vină şi să trăiască în ţara părinţilor şi bunicilor lor sunt tot mai reduse. Populaţia din ţară scade într-un ritm ameţitor şi, în condiţiile actuale, nu avem cum să sperăm că declinul demografic care macină România se va opri de la sine!Am decis să demarez un amplu proces de consultare publică pe marginea unui pachet de măsuri legislative care va trebui să conducă la reîntregirea familiilor de români aici, în România.
Prin măsurile pe care intenţionez să le promovez îmi propun ca, într-un orizont de timp cât mai scurt, să nu mai avem copii rămaşi în ţară în grija rudelor, să nu mai avem familii destrămate sau bunici fără niciun sprijin din partea copiilor la bătrâneţe. Voi propune facilităţi şi stimulente pentru românii care se întorc în ţară, la familiile lor, ca angajaţi, dar şi pentru cei care au făcut economii peste hotare şi vor să demareze o mică afacere în România. Ne bucură răspunsul pozitiv primit de la doamna ministru Natalia Intotero pe marginea măsurilor pentru sprijinirea reîntregirii familiilor şi am convingerea că voi avea alături de mine şi sprijinul Guvernului României, pentru identificarea surselor de finanţare pentru măsurile propuse. În definitiv, economia şi societatea românească vor avea beneficii enorme pentru fiecare familie reîntregită aici, în România.”…au arătat parlamentarii PNL în interpelările lor.