PNL Călărași incapabil să aibă o comunicare cu presa din iunie 2022
2 ani ago Pîrloagă Marian Comentariile sunt închise pentru PNL Călărași incapabil să aibă o comunicare cu presa din iunie 2022
PNL Călărași: măreție sau decădere?
Dacă în 2020 PNL Călărași își prezenta măreția și gândurile bune, astăzi acest partid își prezintă decăderea. Aceasta se manifestă în sondaje cu procente uluitoare de 12% indicate chiar de către ziariștii servili care se orientează către PSD – unde marfa este alta. Din iunie 2022 PNL Călărași a mai încetat să se întâlnească cu presa și să răspundă vreunei întrebări ziariștilor. Lipsa de comunicare nu a putut fi compensată de către acei câțiva primari performanți în administrație – care mai compensează imaginea partidului către pozitiv.
PNL Călărași/ Ciprian Pandea: Ne dorim să dezvoltăm Călărașiul! Ne dorim să modernizăm România!
Material de propagandă prezentat în urmă cu un an
Codul ROȘU pune stăpânire dinastiei galbene la Călărași?
Probleme grave care marchează traiul greu al românilor nu au putut fi discutate cu presa. Aceasta indică nu lipsa de timp ci ignorarea presei ca mijloc de informare. Este o formă de sfidare a cetățenilor. Teme ca sărăcia, creșterea inflației, abandonarea / întreruperea repetată a lucrărilor pe toate șantierele din județ și la majoritatea proiectelor importante de dezvoltare, blocarea de către prefect a hotărârilor de consiliu județean prin Instanțe… pare că nu au influențat în vreun fel pe doctorul în teologie Ciprian Pandea sau deputatul Emil Dumitru.
Tăcerea ia locul mărturisirii la PNL Călărași
Am asistat în 2022 la migrarea altor primari performanți de la PNL la PSD, iar liberalii nu au comentat asta decât în ședințe interne unde s-au plâns unii altora pe umăr. Lipsa de comunicare ascunde o lipsă de strategie pentru viitorul românilor, față de dezvoltarea județului și de implicarea în coaliția de guvernare cu soluții eficiente pentru acest județ. Singurul lucru care se aude din birourile PNL este dorința de a ocupa fotoliul președintelui Iliuță sau scaunul pe rotile al lui Marius Dulce, dar fără vreo motivație de folos pentru cetățean. În timp ce liberalii călărășeni se bucură de lipsa de popularitate, nefiind văzuți la audiențe sau întâlniri cu cetățenii, la polul opus echipa PSD condusă de Vasile Iliuță uluiește prin popularitatea de care se bucură. Deplasări și întâlniri cu cetățenii în fiecare localitate, realizarea de spectacole umanitare, nenumărate acțiuni de ajutorare a celor săraci, recompensarea celor care au rezultate în domeniile unde activează – au făcut diferența între cele două partide în județul Călărași.
Nici vorbe, nici fapte. Tăcerea este ruptă din RAI
Diferența rezultă și dintre fapte și vorbe. Răsfoind presa locală din 2022 aflăm despre discursurile lui Emil Dumitru cu teorii despre zootehnizarea României, compensarea și plafonarea/ amânarea platei facturilor, ori lipsa laptelui din multe școli… În acest timp Ciprian Pandea a adus elogii conducerii pe partid aflat pe drumurile modernizării și reformelor așteptate, reforme care nu s-au înfăptuit. Ciprian Pandea un prezentator al avantajelor digitalizării în 2020 ne-a răspuns în scris anul trecut de ce a votat creșterea cu 50% a impozitului pe proprietate – în condițiile în care liberalismul susține și promovează proprietatea/ așa ar trebui. Ne aducem aminte de conferințele de presă la care au participat George Chiriță și Alexandru Vasile, primarii din Jegălia, Cuza Vodă sau Dragalina, ori interviurile lui Alin Drăgulin, acum peste un an. Au rămas simple amintiri, domnul președinte Pandea preferând să nu aibă o relație de informare cu presa locală ci bazându-se doar pe colaborarea cu cei 7 consilieri personali încadrați – un record în România.
Psalmul 39:2 VDC
Am stat mut, în tăcere; am tăcut, măcar că eram nenorocit, și totuși durerea mea nu era mai puțin mare.
Despre decăderea PNL Călărași, aceasta se vede cu ochiul liber prin plecarea multor, prea multor activiști de partid către PSD. Candidați la alegerile parlamentare, directori de instituții, oameni cu expertiză în ceea ce au realizat au plecat și vor pleca din acest partid având nemulțumiri despre partidul și oamenii în care au crezut cândva. PNL Călărași a trecut prin multe episoade de schimbare a liderilor de partid la nivel național. Demisiile lui Orban, Cîțu cărora li s-a jurat cândva credință, loialitate au fost urmate de aceleași jurăminte făcute altor lideri. Tranziția spre democrație este grea, produce dureri celor care se pretind lideri, celor care doresc asta. În acest timp alegătorii care i-au votat se răzgândesc. Sondajele adevărate sunt ascunse publicului și înlocuite de tăcere. Multă tăcere. PNL Călărași…