PNL: Aderarea completă la Spaţiul Schengen va aduce beneficii economice şi sociale uriaşe pentru România, chiar din anul 2025

2 luni ago Pîrloagă Marian Comentariile sunt închise pentru PNL: Aderarea completă la Spaţiul Schengen va aduce beneficii economice şi sociale uriaşe pentru România, chiar din anul 2025

PNL salută decizia Consiliului J.A.I. privind aderarea completă a României la Spaţiul Schengen, începând cu 1 ianuarie 2025, şi are convingerea că beneficiile economice, care se ridică la câteva miliarde de euro anual, vor ajuta ţara noastră să traverseze un an deosebit de dificil pe toate planurile:

„După mai bine de 13 ani de aşteptare, bucuria aderării complete la Schengen este una pe măsură. Cu toate acestea, pierderile economice uriaşe înregistrate de firmele româneşti în ultimii ani, cozile interminabile din punctele de frontieră, frustrările românilor care trăiesc în străinătate şi percepţia că România nu ar merita să fie membru al Schengen au alimentat euro-scepticismul în ţara noastră, ascensiunea partidelor extremiste şi discursul anti-european. Acest lucru este cu atât mai revoltător cu cât românii au fost cetăţenii europeni cu cea mai mare încredere în proiectul european şi cei mai devotaţi Uniunii Europene.Decizia favorabilă luată astăzi în Consiliul J.A.I. va determina avantaje economice imediate pentru economia naţională, precum şi eliminarea pierderilor de peste 3 miliarde de euro anual pe care le înregistrau transportatorii români numai în punctele de frontieră, unde aşteptau cu zilele. Acest impuls economic favorabil ne va ajuta să traversăm mai uşor anul 2025, an plin de provocări la nivelul întregii Uniuni Europene, marcat de restructurarea industriei auto, de reducerea producţiei industriale şi de creşterile de neoprit ale preţurilor energetice.Îmi exprim speranţa ca România să aibă cât mai repede un Guvern pro-european puternic, cu puteri depline şi mare încredere în rândul partenerilor euro-atlantici, susţinut de o majoritate parlamentară solidă, care să pună la colţ orice manifestări extremiste şi anti-europene şi care să redea românilor, din ţară şi din diaspora, încrederea în proiectul unei Românii europene, puternice şi stabile. După îndeplinirea acestui obiectiv major, cred că trebuie să ne concentrăm asupra următoarelor obiective naţionale, printre care aş menţiona: stimularea reîntoarcerii diasporei româneşi în ţară, aderarea la euro şi la OECD, creşterea puterii de cumpărare pentru angajaţi şi pensionari”.