Schengen. Peste 19 tone de deşeuri din metal oprite la P.T.F. Giurgiu
2 luni ago Pîrloagă Marian Comentariile sunt închise pentru Schengen. Peste 19 tone de deşeuri din metal oprite la P.T.F. Giurgiu
Poliţiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu, alături de comisari din cadrul Gărzii de Mediu Giurgiu au descoperit, în urma unui control efectuat asupra unui mijloc de transport, nereguli privind transferul a peste 19 de tone deșeuri din metal, care aveau ca destinație o societate comercială din țara noastră.
În data de 20.12.2021, în jurul orei 09.00, poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu au efectuat, pe sensul de intrare în ţară, controlul specific asupra unui autocamion, condus de către un cetățean român.
Existând suspiciuni cu privire la legalitatea transportului respectiv, colegii noștri au solicitat sprijin autorizat comisarilor Gărzii Naționale de Mediu.
În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că în mijlocul de transport se aflau 19.880 de kilograme deșeuri și șpan încărcate din Grecia și care aveau ca destinație o societate comercială din țara noastră.
În urma verificărilor documentelor de transport, autoritățile au constatat faptul că nu sunt îndeplinite condițiile de intrare în țară.
În consecință, nu s-a permis accesul pe teritoriul României pentru acest mijloc de transport, deșeurile fiind returnate societății expeditoare.