Pescarul braconier bulgar a fost prins de polițiștii călărășeni după ce s-a rătăcit…

3 luni ago Pîrloagă Marian Comentariile sunt închise pentru Pescarul braconier bulgar a fost prins de polițiștii călărășeni după ce s-a rătăcit…

Polițiștii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Călărași – Biroului Operațional Naval au depistat, în zona de competență, o barcă în care se afla un cetățean bulgar care pescuia cu ajutorul unor plase de tip monofilament.

În data de 11.10.2024, în jurul orei 08:20, în dreptul km. flv. 391, polițiștii de frontieră aflați în misiune pe fluviul Dunărea au descoperit o barcă bulgărească, în interiorul căreia se afla o persoană de sex masculin, mai multe plase de pescuit şi kilograme de pește, diferite specii.În urma verificărilor efectuate, colegii noștri au stabilit că persoana este cetățean bulgar, în vârstă de 57 de ani. În cadrul cercetărilor, acesta a declarat că se afla în zona respectivă pentru a pescui, neavând conștiința că a trecut în apele teritoriale ale României.În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „intrarea sau ieşirea din ţară prin trecerea ilegală a frontierei de stat a României”,  faptă prevăzută și pedepsită de art. 262, alin. 1 din Codul Penal.De asemenea, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii de infracțiuni la regimul braconajului piscicol, iar bunurile în valoare de 12.250 lei au fost ridicate în vederea confiscării.

Totodată, în baza protocolului româno-bulgar, cetățeanul bulgar a fost predat Poliției de Frontieră Bulgare în vederea continuării cercetărilor și dispunerii măsurilor legale ce se impun.